EDUCATIE

Sindicatele amenință că GREVA din învățământ continuă, după ce GUVERNUL nu a rezolvat cerința esențială


Sindicatele amenință că GREVA din învățământ continuă, după ce GUVERNUL nu a rezolvat cerința esențială

PUTEREA24 | 2023-05-28 16:21

Greva din Educaţie continuă, după trei zile de pauză în negocieri, executivul nereușind să vină cu o soluţie care să ducă la stingerea conflictului, au anunţat duminică Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie "SPIRU HARET".

"Observăm cum Guvernul, prin purtătorul său de cuvânt, propune aceleaşi prime/vouchere pe care angajaţii din învăţământ le-au refuzat săptămâna trecută", se arată într-un comunicat de presă semnat de preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Marius Ovidiu Nistor şi preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu.

"Guvernul României trebuie să înţeleagă, măcar acum, în al doisprezecelea ceas, că încă nu a rezolvat cerinţa esenţială: emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant va fi egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, prevedere care a fost eliminată din Legea Învăţământului Preuniversitar", mai precizează liderii sindicali.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a anunţat duminică faptul că Guvernul a pregătit o ordonanţă de urgenţă care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic.

Guvernul României a pregătit o ordonanţă de urgenţă care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic. Repet, în contextul discuţiilor pe care reprezentanţii Guvernului le-au purtat în aceste zile cu liderii sindicatelor din Educaţie. Voi prezenta ceea ce în următoarele minute deja iniţiatorii actului normativ, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene care răspunde de asigurarea resurselor europene pentru implementarea acestor măsuri şi Ministerul Educaţiei le vor posta în transparenţă decizională pe site-urile proprii, urmând ca acest act normativ să ajungă pe masa Guvernului şi, în cel mai scurt timp să fie şi aprobat.”, a declarat Cărbunaru.

Cărbunaru a mai spus că „este un efort bugetar care depăşeşte suma de 700 milioane lei, cu resurse europene, 410 milioane lei bani europeni din Programul Educaţie şi Ocupare pentru perioada din exerciţiul financiar 2021-2027, respectiv 313 milioane lei din bugetul naţional”.

„Aşadar în total, 723 milioane lei care se vor adăuga la cele 300 milioane lei alocate pentru majorarea veniturilor personalului nedidactic din Anexa 8, lucru care s-a întâmplat deja vineri. Împreună sumt 1,23 miliarde lei pe care Guvernul îi alocă în aceste zile pentru majorările veniturilor personalului din sistemul educaţional. Sunt 273.532 de beneficiari, practic toţi angajaţii din sistemul de învăţământ care vor primi în mod diferenţiat următoarele sume:

- Cei 2.500 lei care reprezintă măsuri de susţinere, fie sub formă de primă de carieră didactică, fie sub formă de primă de compensare salarială care va asigura un regim tranzitoriu până la adoptarea noii grile de salarizare, acoperirea parţială a costurilor generate de rata inflaţiei şi tranziţia spre noua grilă de salarizare.

- Pentru personalul didactic şi didactic auxiliar şi alte sume, în total 1.000 lei pentru personalul nedidactic care vor primi acest bani în iunie şi septembrie, în timp ce personalul didactic şi didactic auxiliar va primi 1.000 lei în luna iunie şi 1.500 lei în luna octombrie, aşa cum am anunţat”, a completat purtătorul de cuvânt al Executivului.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.