DEZVăLUIRI

A murit infectat cu CORONAVIRUS directorul Companiei de Apă Arad


A murit infectat cu CORONAVIRUS directorul Companiei de Apă Arad

PUTEREA24 | 2020-10-24 14:31

Aflat în funcție de 25 de ani, directorul Companiei de Apă Arad, Gheorghe Bănăţean a decedat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Spitalul COVID-19 Arad, unde era internat de câteva zile. La respectiva companie au fost confirmate mai multe cazuri în ultimele două săptămâni.

Conform Agerpres,  Gheorghe Bănăţean, care avea 62 de ani, a fost internat joi, iar testul pozitiv a venit vineri, când starea pacientului era agravată. El era internat la ATI şi suferea şi de alte afecţiuni.

Reprezentanţii Companiei de Apă Arad au informat că primul caz de COVID-19 a fost înregistrat în urmă cu două săptămâni, iar ulterior au mai fost confirmaţi câţiva angajaţi infectaţi. În zilele următoare, ar urma să fie testaţi şi alţi salariaţi.

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Arad, Horea Timiş, a declarant pentru sursa citată că la Compania de Apă nu a fost declarat focar deocamdată, pentru că nu au fost îndeplinită condiţia de a exista minimum trei cazuri în acelaşi spaţiu de lucru. Cazurile înregistrate sunt din birouri sau clădiri diferite ale companiei.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.