Răducu, băiatul fostului edil al Constanţei, Radu Mazăre, a fost amendat de poliţişti pentru că şi-a serbat ziua de naştere cu peste alte 20 de persoane într-un club din Mamaia, încălcându-se astfel regulile sanitare adoptate în actualul context epidemiologic.
“Având în vedere actualul context epidemiologic, precum şi reglementările legale în vigoare, prin care se menţine interdicţia desfăşurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, administratorul societăţii comerciale a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar organizatorul evenimentului a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei”, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.
Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.