DEZVăLUIRI

Ce au pățit doi polițiști AU SFIDAT LEGEA și au parcat neregulamentar


Ce au pățit doi polițiști AU SFIDAT LEGEA și au parcat neregulamentar

PUTEREA24 | 2020-10-31 18:35

Un ofițer aflat la conducerea Biroului Drumuri Naționale din cadrul Serviciului Rutier a fost schimbat din funcție după ce doi polițiști au oprit neregulamentar mașina de serviciu. Cei doi au oprit autospeciala de Poliție pe o bandă de decelerare în zona Centura de Vest a orașului Ploiești.

Mașina Poliției a fost fotografiată în timp ce este poziționată perpendicular pe o bandă de decelerare în zona Centura de Vest a orașului Ploiești.

Reprezentanții IPJ Prahova au anunțat că agenții de poliție se aflau într-o activitate organizată pentru combaterea vitezei neregulamentare. Ei acționau cu aparatul radar tip TruCam pe care îl utilizau din staționare. Ulterior, echipajul de poliție a fost repoziționat, au precizat cei de la IPJ Prahova, potrivit stiripesurse.ro.

Ofițerul aflat la conducerea Biroului Drumuri Naționale din cadrul Serviciului Rutier a fost schimbat din funcție, iar cei doi polițiști sunt verificați.

„Conducerea inspectoratului a dispus încetarea împuternicirii ofițerului aflat la conducerea Biroului Drumuri Naționale din cadrul Serviciului Rutier începând cu data de 31 octombrie a.c. pentru modul defectuos de acțiune al polițiștilor din subordine, totodată fiind efectuate verificări și față de cei doi agenți care au acționat în acest mod”, au anunțat reprezentanții IPJ Prahova.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.