DEZVăLUIRI

COTAR: „Politicienii elimină concurenții din piață ai clientelei lor politice”


COTAR: „Politicienii elimină concurenții din piață ai clientelei lor politice”

P24 | 2021-10-18 10:46

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.) cere autorităţilor competente, prin intermediul unui comunicat de presă, să oprească seria de ilegalităţi comise de politicienii care au ajuns la putere şi au modificat legi, apoi au falsificat documente pentru a-i elimina de pe piaţă pe consurenţii unor firme "de casă" ale partidelor.

Vă prezentăm, în continuare, comunicatul de presă COTAR:

„Cazul CJ Constanţa este de actualitate şi a stârnit un imens scandal, dar nicio autoritate a statului nu s-a autosesizat, deşi există dovezi concludente ale intruziunii politicului în economie, cu scopul favorizării unor companii în detrimentul altora, conform unui comunicat remis redacţiei.

Transportatorii de persoane din judeţul Constanţa au tras semnale de alarmă încă din luna iulie, arătând că urmează să fie pur şi simplu eliminaţi de pe piaţă. Legislaţia s-a modificat recent, iar procedurile administrative pot fi manipulate oricum doreşte "şeful" judeţului. Membrii Consiliului Judeţean au observat, recent, că au votat un proiect care era afişat pe site-ul CJ, dar Hotărârea de Consiliu Judeţean a ieşit pentru alt proiect. Documentul a fost pur şi simplu înlocuit, ca să nu mai existe nicio şansă a operatorilor actuali ai rutelor din judeţ de a mai rămâne pe piaţă. Transportatorii care vor fi astfel eliminaţi nu pot cere nici măcar o contraexpertiză la proiectul plătit de CJ, chiar dacă e făcut parcă pentru a scoate de pe piaţă actualii transportatori, în timp ce câştigătorul despre care toată lumea vorbeşte este fratele consilierului personal al preşedintelui CJ Constanţa, dar nimeni nu sesizează niciun conflict de interese. Singura posibilitate de a cere intervenţia statului este notficarea Prefectului, dar să nu uităm că este reprezentantului guvernului PNL în teritoriu!

Modificarea legislativă pe care a făcut-o guvernul îi ajută să elimine competitorii în mod legal. Se adaugă şi câteva proceduri administrative. Transportatorii rutieri de persoane au avut foarte mult de suferit, din martie 2020 până acum, din cauza restricţiilor impuse de guvernele PNL. Au fost obligaţi să-şi restrângă activitatea şi au înregistrat pierderi uriaşe, dar nu li s-a dat niciun fel de ajutor financiar, iar acum sunt eliminaţi, printr-un truc legislativ. Deşi au câştgat atribuirile de trasee, având licenţe valabile până în 2023, sunt eliminaţi după ce parlamentarii au votat, în timpul pandemiei, o modificare a legii în baza căreia le-au fost date licenţele. Iar modificarea făcută anul trecut se pretinde a fi o aliniere la legislaţia europeană, prin transpunerea unei directive, deşi textul legii din România este opusul celui european.

Autocarele, microbuzele şi autobuzele care fac transportul între localităţi, în fiecare judeţ din România, sunt ale unor operatori privaţi care au câştigat respectivele trasee la licitaţie, conform legii (OUG 51/2019). Pentru a putea participa la o astfel de licitaţie, firmele de transport trebuie să respecte toate cerinţele din caietul de sarcini, inclusiv prin investiţii de milioane de euro într-un anumit tip de maşini - ceea ce au făcut toţi cei care acum au licenţe pentru a opera pe traseele judeţene, până în 2023. Cu toate acestea, OUG 51 a fost modificată anul trecut, astfel încât să se introducă o directivă europeană, fără a se ţine cont de conţinutul acelei directive. Directivă europeană transpusă, de fapt, exact pe dos. Regulamentul CE 1370 din 2007 nu se referă la traseele comerciale, din care se scot bani, ci la cele necomerciale, adică acele trasee pe care nu vrea să le opereze nimeni, pentru că nu pot aduce profit, iar statul este obligat să acorde subvenţii, astfel încât să nu rămână zone din ţară neacoperite de transportul rutier.

S-a lansat şi o campanie de denigrare a firmelor care urmează a fi eliminate, pentru a covinge opinia publică de faptul că vina pentru problemele care apar este a lor. Mai întâi s-a comentat în spaţiul public problema numărului insuficient de maşini şi că este nevoie de suplimentarea rutelor. "Primarii din judeţul Constanţa s-au plâns că numărul microbuzelor şi autobuzelor şi, implicit, al curselor este unul redus, operatorii nu fac faţă. Dar asta nu este din vina transportatorilor, pentru că ei nu decid câte maşini să introducă pe un traseu şi nici nu pot modifica orarul stabilit. Trebuia ca statul să scoată la licitaţie noi rute şi noi intervale orare, dându-le dreptul mai ales actualilor opertaori să participe. Dar s-a apelat la firme care fac o evaluare şi o strategie. Nimeni nu poate contesta nici evaluarea, nici strategia, deşi, în instanţa de judecată, în situaţii similare se poate cere contraexpertiză", a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

Scandalul de la Constanţa a-nceput pe 28 iulie 2021, la şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Constanţa, unde s-a discutat proiectul de hotărâre privind delegarea gestiunii serviciului public de transport judeţean prin curse regulate la nivelul judeţului Constanţa. A fost retras de pe ordinea de zi, constatându-se mai multe nereguli. Luni, 2 august, s-a anunţat o întâlnire pentru marţi, 3 august, pentru a se vota exact acest proiect. S-a văzut clar că preşedintele CJ, Mihai Lupu, face totul pentru a-i face cadou consilierului său personal, Gelil Eserghep, toate rutele de transport judeţean, eliminând concurenţa, prin cerinţe imposibil de îndeplinit de către operatorii care au înregistrat deja pierderi foarte mari în ultimul an şi jumătate.

Piesa de rezistenţă a caracatiţei de la Constanţa a venit la urmă: proiectul votat de consilierii judeţeni are peste 300 de pagini, iar consilierii l-au citit pe cei publicat pe site-ul CJ. Ulterior au constatat că proiectul aprobat are alt conţinut faţă de cel care era pe site. 150 de pagini au fost modificate, după ce proiectul a fost votat. Firmele de transport din judeţul Constanţa au trimis o notificare către Prefect, pentru a-i cere să constate diferenţele majore între cele două documente. Urmează să depună acţiune în instanţa de judecată, săptămâna aceasta, împortiva Consiliului Judeţean”.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.