Designerul lui Carmen Iohannis, Stephan Pelger a fost găsit spânzurat într-o locuinţă din Sectorul 2 al Capitalei. El se confrunta cu insomnie cronică şi cu depresie, iar recent scrisese că-i este foarte dor de tatăl său care a murit în 2019.
”La data de 8 iunie 2023, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 8 au fost sesizaţi, prin 112, cu privire la faptul că într-o locuinţă, din Sectorul 2, se află o persoană decedată. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, precum şi un echipaj medical care a constat decesul persoanei”, a transmis, joi, Poliţia Capitalei.
În vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri. Trupul neînsufleţit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.
”Insomnia şi-a pus amprenta pe toate aspectele vieţii mele”, spunea Pelger care se lupta şi cu episoade de depresie.
Recent el fusese internat într-un centru de dezintoxicare pentru a se trata de dependențe. Acesta era designerul vestimentar al primei doamne, Carmen Iohannis, dar și a Laurei Cosoi.În 2018, la Cannes, a fost agresat şi jefuit de două femei, fapt care l-a marcat puternic. ”Încă iubesc Cannes şi mă voi întoarce aici, dar asta îmi va rămâne mereu în minte”, afirma el.
Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.