DEZVăLUIRI

DNA: Șef serviciu din Ministerul Agriculturii, urmărit penal pentru 36 de fapte de luare de mită


DNA: Șef serviciu din Ministerul Agriculturii, urmărit penal pentru 36 de fapte de luare de mită

P24 | 2022-09-13 13:37

Livia Ciobanu, şef serviciu în cadrul Direcţiei Generale Buget Finanţe şi Fonduri Europene din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a fost pusă sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzată de 36 de fapte de luare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Serviciului teritorial Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de Livia Ciobanu, şef serviciu în cadrul Direcţiei Generale Buget Finanţe şi Fonduri Europene din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită în formă continuată (36 de acte materiale).

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada ianuarie 2018 - februarie 2021, în calitatea menţionată, Livia Ciobanu ar fi pretins şi primit de la o persoană cu funcţie de conducere la nivelul unei direcţii judeţene pentru agricultură (martor) suma totală de 67.000 de lei şi un laptop, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv avizarea alocării de fonduri de care respectiva direcţie judeţeană avea nevoie (cumpărarea de autovehicule noi, staţii de lucru de birou, staţii de lucru portabile, imprimante, telefoane mobile şi servicii de voce şi date şi alte obiecte de birotică).

"Suma totală de 67.000 lei ar fi fost pretinsă şi primită direct şi prin intermediari, banii fiind primiţi în numerar şi viraţi într-un cont bancar al unei persoane din familia inculpatei, precum şi prin mandat poştal on-line după cum urmează: 15.000 de lei în luna ianuarie 2018 şi între 1.500 şi 3.000 de lei/lunar în perioada mai 2018 - februarie 2021", arată anchetatorii. 



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.