Elena Udrea este audiată în Bulgaria. Fostul ministru român a fost reținut pentru 72 de ore, în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile româneşti.
Un tribunal bulgar urmează să decidă dacă Elena Udrea trebuie să fie predată României.
Inițial, la cererea autorităților române, Udrea a fost reținută pentru 24 de ore pentru a fi împiedicată să părăsească țara sau să fugă. Măsura a fost apoi prelungită cu 72 de ore, potrivit .
Elena Udrea a fost condamnată joi la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute.
Decizia aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție și este definitivă. După pronunțarea deciziei, polițiștii nu au găsit-o pe Elena Udrea la domiciliu pentru a pune în executare mandatul de arestare. Ca urmare, autoritățile române au început procedurile și Udrea a fost dată în urmărire generală.
Ulterior, ea a fost depistată pe teritoriul Bulgariei aproape de granița cu Grecia.
Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.