Sunt undeva intre 55-65 de ani, usor supraponderali (in mintea lor e semn de prosperitate) si in mod evident si-au trait o parte din tinerete si s-au format in vremea comunismului, atunci cand erau- cea mai mare parte din ei, niste inginerasi parliti sau aghiotanti de securisti marunti si care mai faceau cate o bisnita cu ness, casete video, tigari Kent si blugi Levi’s.
Sunt undeva intre 55-65 de ani, usor supraponderali (in mintea lor e semn de prosperitate) si in mod evident si-au trait o parte din tinerete si s-au format in vremea comunismului, atunci cand erau- cea mai mare parte din ei, niste inginerasi parliti sau aghiotanti de securisti marunti si care mai faceau cate o bisnita cu ness, casete video, tigari Kent si blugi Levi’s.
Dupa 1989 unii din ei debutau in business cu “start-up-uri” de schimb valutar la colțul străzii, mai apoi treceau la “trading import-export”- adică bisnita cu pantofi sport de la turci, si, spre final pentru “ a da lovitura” apelau la “angel investors”- in fapt, la vreo ruda mai avuta. .
Altii au lins pantofii si tocurile de la usile potentatilor zilei din perioada anilor ‘90, facandu-le acestora mici servicii si comisioane si reusind astfel sa se lipeasca de cate o privatizare dubioasa a vreunei hale sau a vreunei mici fabrici de langa Bucuresti, pe care in timpul boom-ului imobiliar, au revandut-o, pentru un munte de bani unor investitori imobiliari.
Acum, toti se imbraca in brand-uri ce tipa a “old money” , dupa cum e trendul: Paul& Shark, Louis Vuitton sau mai nou Loro Piana si, si-au tras imediat case de neam prost in Mogosoaia, Pipera sau Cernica, doua-trei masini luxoase si obligatoriu o amanta sau mai multe, abia iesite din adolescenta. S-au facut membri ai diverselor asociatii de asa-zisi oameni de afaceri ca si ei si au continuat sa dezvolte si alte business-uri, in realitate, niste invarteli dubioase de tipul “ hai sa luam impreuna terenul ala de la Gigel care e la ananghie si sa il revindem institutiei de stat A, ca am eu un pont ca face exproprieri in zona aia” sau “ eu te duc la ministrul X sa te ajut sa iei contractul Y si tu imi dai in schimb 10% din contract” sau “ uite, am o oportunitate super misto, investim impreuna tu 1 milion si eu inca 1 milion, intr-o mina de cupru din Costa Rica si in cel mult doi ani facem 10-15 milioane de euro de caciula, iti garantez, stii ca si prietenul meu, fostul ambasador si secretar de stat Z a bagat 2 milioane aici in Costa Rica, ma stii doar ca nu ma aruncam aiurea”. Dupa ce pune mana din nou pe niste bani cu una din modalitatile explicate mai sus, dispare cativa ani buni, uitand in mod evident ca datoreaza bani ori celor ce i-au ajutat ori unor investitori de buna credinta in business-urile lor fantomatice. Cand sunt stransi cu usa sa isi plateasca obligatiile, devin aroganti si bolborosesc amenintator numele vreunui politician de calibru mijlociu care ar putea, vezi Doamne, sa ii faca mult rau celui ce a avut tupeu sa isi ceara drepturile ce i se cuvin.
Acesta ar fi in linii mari portretul escrocilor de Bucuresti, al celor cu gulere albe, care se invart prin cercurile puterii si despre care se vorbeste si se scrie prea putin.
Un astfel de personaj, pe care vi-l prezentam astazi, este Mihai Prundianu, autointitulat “expert in dezvoltare durabila” , dupa cum scrie mare cat o zi de post, pe pagina sa de web ( cu o adresa dubioasa : www.blackseanews.yolasite.com) . Tot acolo, Prundianu si-a trantit si cinci functii pompoase:
1. Presedintele Camerei de Comert si Industrie Romania – Japonia (CCIRJ)
2. Administrator Proiecte Natura 2000
3. Institutul de Cercetari pentru Acoperiri Avansate - ICAA S.A
4. Administrator Nordul Gorjului de Vest
5. Presedinte al Consiliului de Afaceri Laos-Romania.
In mod evident, in toate aceste functii este ajutat intr-o mai mica sau mai mare masura de diversi politicieni ajunsi demnitari si de institutiile pe care acestia le conduc. Mai mult decat atat, daca rasfoiti acest site de tip ciorba de varza al lui Prundianu veti gasi fotografii in care individul apare la diverse sezatori, forumuri etc, alaturi de fosti presedinti ai Romaniei, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Basescu precum si diversi alti deputati si senatori, fosti si actuali. Apropos, niste intrebari se pot ridica, cu privire la aceste functii detinute de Mihai Prundianu:
1. Japonezii stiu ca Mihai Prundianu este Presedintele Camerei de Comert si Industrie Romania-Japonia, in Romania nefiind totusi o mare invazie de investitori japonezi?!
2. Ce mari afaceri se pot face intre Laos si Romania, avand in vedere ca Laos este una din putinele tari ramase comuniste in lume si a carei organizare statala si constitutionala prevede o inchidere in sine, aproape de ceea ce este in Coreea de Nord?!
3. Ce inventie de institutie/ asociatie este “Nordul Gorjului de Vest”?! Si din banii cui exista si traieste?!
4. De ce nu explica domnul Mihai Prundianu cum anume in anul 2007 a reusit sa nu achite nici macar un eurocent din cele 2,2 milioane de euro cat a cerut AVAS pentru a privatiza Institutul de Cercetari pentru Acoperiri Avansate ( fostul Institut de Cercetari pentru Protectii Anticorozive Lacuri si Vopsele) dar cu toate astea sa devina proprietarul acestui institut?!
Mai trebuie spus despre Mihai Prundianu faptul ca, in anul 2015, a fost inculpat, pentru cumparare de influenta, intr-un dosar la DNA, alaturi de Toni Grebla, fost senator PSD, judecator la Curtea Constitutionala, prefect al Capitalei si in prezent Presedinte al Autoritatii Electorale Permanente. In 2019, atunci cand Grebla a fost achitat, si Prundianu si ceilalti afaceristi din dosar au fost de asemenea achitati. Pe la mesele pe unde umbla prin oras, Prundianu se lauda cu aceasta achitare povestind mandru si conspirativ ca “am dat totul despre Dragnea si despre inca niste smecheri din politica”. Asta pentru ca, atunci in 2019, era la mare moda sa zici nasoale despre Dragnea si acolitii sai. In acel dosar, se spunea ca in perioada 2009 - 2015, Toni Grebla a pretins si primit, direct si indirect, de la Mihai Prundianu mai multe foloase necuvenite in cuantum total de 481.276 lei, din care: 360.269 lei reprezentand investitii in curs consemnate in lista activelor unei societati comerciale (un tractor cu remorca si marfa aflata in custodie, respectiv contravaloarea a 80 de struti, materiale de tip tamplarie PVC si alte materiale de constructie pentru reabilitarea cladirilor unei ferme din judetul Gorj) 121.007 lei, reprezentand cheltuielile salariale pentru sase angajati in perioada 2011 - 2015, pe firma Camera de Comert si Industrie Romania - Japonia (care lucrau in realitate la o fermă din Buduhala - Telesti). In schimb, Toni Grebla ii promitea lui Prundianu ca va interveni si determina functionari publici din cadrul companiilor si societatilor nationale, respectiv autoritati publice centrale si locale, in folosul firmelor controlate de Prundianu, cu interese în domeniul energiei.
La fel de interesant, despre Mihai Prundianu este si faptul ca el a reusit undeva prin 2011 sa obtina peste 5 milioane de euro de la CEC pentru a refinanta credite mai vechi distinate microhidrocentralei de la Sadu din Sibiu, bani pe care evident ca nu i-a mai inapoiat niciodata CEC-ului, declarand peste tot la acea vreme ca prietenia stransa care l-ar lega de Vasile Blaga, la vremea respectiva unul din cei mai puternici piloni ai guvernarii PDL, ii permite sa nu mai inapoieze creditele bancare. Creditul era destinat Institutului de Cercetare şi Producţie în Electrotehnică Electrocond, dezvoltatorul microhidrocentralei, dupa cum reiese dintr-o hotărâre a ICPE Electrocond, publicata de Energy Report.
Firma lui Prundianu avea un nume fara prea mare legatura cu activitatea de comercializare energie pe care o desfasura de ani buni, asta pentru că la inceputul anilor ’90 s-a desprins din vechiul ICPE, tot Prundianu reusind sa o ia pe nimic de la statul roman.
Acum sa nu ne imaginam ca Prundianu facea mare business energetic de anvergura internationala. Nici vorba! Omul face doar ceea ce faceau si alti smecherasi escroci de felul sau: cumparau foarte ieftin energie electrica de la Hidroelectrica pentru ca mai apoi sa o vanda foarte scump la Electrica.
Microhidrocentrala in care vroia sa investeasca Mihai Prundianu era prevazuta cu o capacitate de 2,2 MW iar licitatia de constructie a acesteia a fost castigata la începutul anului 2011 de Romenergo.
Pentru această microhidrocentrala, ICPE Electrocond (compania lui Prundianu) a solicitat intr-o prima faza fonduri europene, pentru ca apoi sa o finanteze cu credite bancare.
Prundianu a apelat astfel la ajutorul BCR pentru credite avand o structura de finantare de 3,55 milioane euro credit de investitii de la BEI, 900.990 euro de la CEC si alti 663.000 de euro de la CEC. Toate aceste sume uriase, Prundianu nu le-a mai returnat. Si cert e ca microhidrocentrala e in gard la aceasta ora, ca si societatile controlate de Prundianu. Atat de “priceput” este acest om de afaceri Mihai Prundianu.
Interesant este ca omul nu se lasa nici azi in anul de gratie 2023 si incearca sa scoata iarasi capul pe piata de business din energie, batand toba peste tot ca il are la degetul cel mic pe ministrul Energiei, liberalul Sebastian Burduja iar pe tatal acestuia il comanda mai ceva ca pe un argat. Despre aceste ispravi de ultima ora ale lui Mihai Prundianu, revenim curand cu episodul doi.
Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.