DEZVăLUIRI

Motociclistul accidentat grav de Monica Macovei a depus PLÂNGERE PENALĂ împotriva fostului ministru


Motociclistul accidentat grav de Monica Macovei a depus PLÂNGERE PENALĂ împotriva fostului ministru

PUTEREA24 | 2022-12-22 17:02

Motociclistul accidentat grav de Monica Macovei la începutul lui octombrie în localitatea Limanu a depus plângere penală împotriva fostului ministru al Justiției. Astfel că procurorii pot începe audierile martorilor și ale celor implicați în accidentul produs în județul Constanţa.

Motociclistul avea 90 de zile la dispoziție să depună plângere și a făcut-o prin fiul său la Parchetul Curții de Apel Constanța, scrie antena3.ro.

Victima a susținut foarte clar că Monica Macovei a fost cea care a intrat pe contrasens, în timp ce fostul ministru al Justiției a spus fix contrariul, și anume că victima ar fi intrat pe sensul ei de mers.

Conform datelor polițiștilor, Monica Macovei se întorcea pe 8 octombrie de la Limanu, iar la un moment dat, la intrarea în localitatea Mangalia, într-o curbă, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens, unde a izbit violent un motociclist care circula regulamentar. În urma impactului, motociclistul s-a ales cu răni extrem de grave. A fost transportat la Spitalul Județean Constanța, iar ulterior transferat la Spitalul Floreasca din Capitală.



Parerea ta...

ROMâN
23 Dec 2022

Ei,acuma e penală. Va mai minți în continuare?Eu cred că da. Nu am sesizat nici un pic de responsabilitate din partea ei. Din păcate,acesta este profilul multora din cei care ne conduc.
Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.