DEZVăLUIRI

Percheziții DNA la Primăria Brașov. Ce caută procurorii?


Percheziții DNA la Primăria Brașov. Ce caută procurorii?

PUTEREA24 | 2023-05-11 16:09

Procurorii DNA efectuează joi percheziții la 16 adrese din București și din trei județe, într-un dosar vizând fapte de corupție. Percheziții au loc și la Primăria Brașov, condusă de Allen Coliban.

DNA a anunțat că procurorii de la Serviciul teritorial Brașov fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2022, în legătură cu atribuirea preferențială a unor contracte de achiziții publice.

În acest dosar, joi au loc percheziții în 16 locații din București și din județele Brașov, Ilfov și Argeș, din care una este sediul unei instituții publice, restul fiind domiciliile unor persoane fizice și sediile unor firme, mai spune DNA.

Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că instituția publică unde se fac pecheziții este Primăria Brașov, iar dosarul vizează atribuirea unor contracte pentru lucrări.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.