DEZVăLUIRI

Polițiști de la RUTIERĂ, prinși în flagrant în timp ce primeau mită


Polițiști de la RUTIERĂ, prinși în flagrant în timp ce primeau mită

PUTEREA24 | 2021-12-18 14:40

Poliţiştii de la judiciară au organizat şi realizat acţiunea de prindere în flagrant a doi agenţi rutieri de poliţie atunci când aceştia primeau suma de 1.800 lei de la nişte şoferi pentru a nu le suspenda permisele de conducere, după ce au comis mai multe contravenţii la regimul rutier.

„La data de 17.12.2021, lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul DGA-SJA Argeş şi Serviciul Operaţiii sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş au organizat şi realizat acţiunea de prindere în flagrant a agentului şef de poliţie C.M.D. şi a agentului şef principal de poliţie M.E.I., ambii agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş – Secţia nr. 2 Poliţie Piteşti – Compartiment Ordine Public, ambii fiind desemnaţi ca poliţişti rutieri, după ce aceştia, în exercitarea atribuţiilor de serviciu au primit de la doi conducători auto suma de 1.800 lei, câte 900 de fiecare pentru a nu le fi suspendate permisele de conducere ca urmare a săvârşirii unor contravenţii la regimul rutier. De asemenea, cei doi agenţi de poliţie au primit în data de 16.11.2021 suma de 300 de lei de la un alt conducător auto pentru ca aceştia să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu cu ocazia constatării unor contravenţii la regimul rutier, în prezent fiind efectuate cercetări pentru probarea întregii activităţi infracţionale a acestora. Urmare a acţiunii de prindere în flagrant şi a probatoriului administrat, cei doi au fost conduşi la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş în vederea continuării cercetărilor”, arată un comunicat de presă al DGA-SJA Argeş.

Conform sursei citate, „ulterior, la data de 18.12.2021, agenţii de poliţie C.M.D. şi M.E.I. au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi vor fi prezentaţi Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă”.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.