DEZVăLUIRI

Preotul Visarion Alexa, DECLARAȚIE în faţa Comisiei de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor


Preotul Visarion Alexa, DECLARAȚIE în faţa Comisiei de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor

PUTEREA24 | 2022-09-22 17:48

Părintelui Visarion Alexa, cercetat după ce o femeie l-a acuzat că ar fi agresat-o, i s-a retras funcția de paroh și trebuie să informeze constant Arhiepiscopia despre evoluția cercetărilor: „a recunoscut fapta incriminată, refuzând să ofere însă detalii amănunțite”.

Comisia de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor i-a solicitat zilele acestea preotului Visarion Alexa o declarație personală cu privire la faptele de care este acuzat.

Acesta a recunoscut fapta incriminată de probatoriul consemnat, însă a refuzat să ofere detalii amănunțite afirmând că avocata sa l-a sfătuit să fie reținut în declarații.

În acest caz, Arhiepiscopia a luat o serie de măsuri în ceea ce îl privește pe părinte până la pronunțarea sentinței de către instanța judecătorească:

- suspendarea de la slujire (oprirea totală de la săvârșirea celor sfinte, adică interdicția a oficia orice serviciu religios);

- retragerea funcției de paroh (nu mai are dreptul de a semna niciun document al parohiei de care aparține și de a se implica în niciun act administrativ);

- obligația de a informa constant, cu celeritate și sinceritate Centrul eparhial (Arhiepiscopia) despre evoluția cercetărilor judiciare cu privire la acuzațiile ce îi sunt aduse.

Odată cu pronunțarea sentinței judecătorești de la sfârșitul perioadei de control judiciar, ținând cont riguros de motivația sentinței și de gravitatea acesteia, Arhiepiscopia Bucureștilor, prin Comisia sa de disciplină, va comunica la rândul ei sancțiunile pe linie bisericească ce vor fi aplicate preotului Visarion Alexa, sancțiuni direct proporționale cu faptele dovedite din punct de vedere judiciar, potrivit Mediafax.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.