DEZVăLUIRI

Un al doilea adolescent român a dezvoltat BOALA KAWASAKI, o complicație gravă a noului coronavirus


Un al doilea adolescent român a dezvoltat BOALA KAWASAKI, o complicație gravă a noului coronavirus

PUTEREA24 | 2020-10-03 15:08

Un adolescent de 17 ani din Bucureşti este al doilea tânăr din țara noastră care a dezvoltat o complicaţie gravă a infecţiei cu noul coronavirus, numită sindrom inflamator multisistemic, sau boala Kawasaki. În momentul de față el este internat la Spitalul Victor Gomoiu din Capitală, potrivit Mediafax.

Virusul i-a produs tânărului o inflamație puternică în corp şi i-a atacat aproape toate organele. Medicii încă nu l-au intubat, dar îi administrează oxigen. Băiatul a ajuns la Spitalul Victor Gomoiu din Capitală în urmă cu câteva zile, cu febră şi stare generală alterată.

El se află acum pe secţia ATI a spitalului, unde, în urmă cu doar câteva zile, un alt copil de 10 ani se confrunta cu aceeaşi boală agresivă. Acesta a fost externat între timp.

În total, în ultimele două săptămâni aproape 1500 de copii s-au infectat cu noul coronavirus.

 



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.