Unul dintre cei mai cunoscuţi doctori din România, fost manager al unui mare spital și actual şef al unei Secţii de Chirurgie Generală Oncologică, a fost ridicat, marţi, de poliţişti şi procurori pentru luare de mită.
Ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie şi procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au organizat un flagrant în urma căruia l-au prins pe medicul Octavian Mazilu, fost manager al Spitalului Municipal Timişoara, în timp ce ar fi luat mită de la pacienţi.
În urma unor plângeri, medicul Mazilu a fost monitorizat două luni, timp în care ar fi primit mită de la pacienţi de 20 de ori, potrivit News.ro. Acesta ar fi încasat sume cuprinse între 100 şi 2.000 de lei în propriul cabinet din cadrul unităţii medicale în care activa ca şef Secţie Chirurgie Generală Oncologică.
Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.