ECONOMIE

ANAT: Peste 50.000 de turiști au fost de 1 Mai pe litoral, cheltuind peste 100 de milioane de lei


ANAT: Peste 50.000 de turiști au fost de 1 Mai pe litoral, cheltuind peste 100 de milioane de lei

PUTEREA24 | 2022-05-03 11:00

Peste 50.000 de turişti au fost în acest an la mare de 1 Mai, din care jumătate în Mamaia, şi au cheltuit în total aproximativ 100 de milioane de lei, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) remis, marţi, Agerpres.

Estimările au fost depăşite, iar cifra este peste cea din 2019, ultimul an ante-pandemie, când litoralul românesc a primit, în aceeaşi perioadă, circa 30.000 de turişti.

La acest aflux de turişti a contribuit mult eliminarea totală a restricţiilor, litoralul românesc redevenind o destinaţie dedicată distracţiei, evenimentelor, festivalurilor.

Doar la Festivalul Sunwaves din Mamaia au fost circa 20.000 de participanţi, care au optat şi pentru cazare. De asemenea, în paralel, au mai fost festivaluri şi evenimente în Mamaia Nord, Constanţa şi Costineşti, precum Festival du Bonheur şi "Beach, Please!".

În Mamaia au fost declaraţi peste 25.000 de turişti, în Costineşti 20.000 de turişti iar în Vama Veche, ca de obicei, a fost un grad mare de ocupare. Marea noutate o constituie revirimentul staţiunii Costineşti, care are toate şansele de a redeveni staţiunea studenţilor şi a tineretului.

Pe de altă parte, minivacanţa de 1 Mai reprezintă încă un pas foarte important de revenire la normalitate a turismului românesc, se mai arată în comunicat.

Cluburile de pe litoral, care, pe lângă Mamaia - Năvodari s-au dezvoltat şi în sudul rivierei româneşti a Mării Negre, au avut peste 7.000 de vizitatori. Cheltuiala medie / persoană a fost de 2000 lei, care a inclus cazare, mese, transport precum şi biletele de intrare la evenimente.

Estimările ANAT sunt că pe litoralul românesc s-au cheltuit, în perioada 28 aprilie - 1 Mai, circa 100 de milioane de lei.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.