ECONOMIE

Cine a fost numit director general al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere


Cine a fost numit director general al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere

PUTEREA24 | 2021-09-06 19:00

Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR), companie înființată în 2016, dar care a ajuns să fie operaţionalizată abia anul acesta, îl are de luni ca director general pe Marin Griguţă, a anunţat luni ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Între 2015 şi 2020, Griguță a lucrat ca director de lucrări civile la Qatar Rail, în Doha, Qatar, iar în perioada 2012- 2013 a fost şef serviciu Inginerie Geologică la Max Bögl Bauunternehmung GmbH.

"Un profesionist va conduce Compania Naţională de Investiţii Rutiere. L-am numit pe Marin Griguţă în funcţia de director general al CNIR, companie ale cărei baze s-au pus încă din 2016, dar care a ajuns să fie operaţionalizată abia anul acesta. Atingem astfel un obiectiv inclus în programul de guvernare şi bifăm una dintre reformele prevăzute în PNRR. Compania Naţională de Investiţii Rutiere va livra marile proiecte de infrastructură ale României - autostrăzi şi drumuri expres. Va avea obiective clare şi măsurabile şi va lucra pentru accelerarea acestora", scrie pe Facebook, Cătălin Drulă.

"A lucrat pentru companii mari de profil din Germania şi Qatar, iar acum revine în România, fiind unul dintre primii specialişti care au spus 'da' acestei provocări, pe care am numit-o 'o nouă aventură frumoasă'. Am cerut public profesioniştilor din domeniu să ni se alăture. Am primit sute de CV-uri, am derulat zeci de interviuri pentru a selecta experţi, manageri de proiect, ingineri şi proiectanţi, care să se asigure că marile proiecte de infrastructură ale ţării se desfăşoară în bune condiţii şi la timp", adaugă ministrul.

Prima misiune a directorului general este să formeze în jurul său o echipă de oameni competenţi, să structureze noua companie şi să o dezvolte pentru a livra mai rapid şi mai eficient decât până acum proiectele din Master Planul de Transport al României. "Profesionalismul trebuie să devină regula, nu excepţia, iar CNIR este una dintre garanţiile că reformăm sistemul din temelii. O spun din nou: CNIR nu este o companie care să consume bani publici din bugetul de stat în plus, ci va avea ca sursă de finanţare o cotă-parte din veniturile realizate prin rovinietă", mai spune oficialul.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.