ECONOMIE

CREȘTE din nou inflația în Zona Euro. Se așteaptă decizia BCE


CREȘTE din nou inflația în Zona Euro. Se așteaptă decizia BCE

E.Ş. | 2023-05-02 19:22

Inflația în Zona Euro a crescut la 7% în aprilie, după cinci luni de scăderi consecutive. Cu toate astea, inflaţia de bază (core inflation) a scăzut surprinzător la 7,3%, de la 7,5% în martie. Banca Centrală Europeană (BCE) ar urma să decidă joi o nouă majorare a dobânzilor de referinţă, dar aceasta ar putea fi una mai modestă.

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a revenit pe creştere în luna aprilie, după cinci luni de scădere consecutivă, însă inflaţia de bază (core) a scăzut în mod surprinzător, ceea ce conferă noi argumente pentru oficialii Băncii Centrale Europene să opteze pentru o majorare mai modestă a costului creditului la reuniunea lor de joi, relatează Reuters.

Potrivit unei estimări preliminare publicate marţi de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 7% în luna aprilie 2023, de la un nivel de 6,9% înregistrat în luna martie. Cifra anunţată de Eurostat este uşor peste estimările analiştilor, care mizau pe o stagnare a inflaţiei la 6,9%.

Pe de altă parte, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a scăzut în mod suprinzător până la 7,3% în aprilie, de la 7,5% în martie. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Similar, un alt indicator care, pe lângă preţurile la energie şi alimente, exclude şi preţurile la ţigări şi alcool, a scăzut şi el până la 5,6%, de la 5,7% în luna martie. Aceasta este o veste bună pentru BCE, în condiţiile în care preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de 13,6%, o încetinire semnificativă faţă de un avans de 15,5% în luna martie, ceea ce sugerează că mult aşteptata scădere a preţurilor la alimente pare să aibă loc în sfârşit.

Toate aceste date ar urma să încurajeze Banca Centrală Europeană (BCE) să decidă joi o nouă majorare a dobânzilor de referinţă. Însă o parte din oficialii BCE, inclusiv guvernatorul Băncii Franţei, Francois Villeroy de Galhau au pledat pentru o majorare mai modestă a costului creditului la şedinţa de luna aceasta, pe motiv că BCE a majorat suficient de mult costul creditului pentru a restricţiona activitatea economică. Instituţia cu sediul la Frankfurt a majorat dobânzile cu cel puţin 50 de puncte de bază la fiecare din ultimele şase reuniuni de politică monetară.

Creşterea dobânzilor de politică monetară de către BCE duce automat la majorarea costurilor la care se împrumută companiile şi guvernele şi generează îngrijorări că lupta împotriva inflaţiei va afecta creşterea economică. 

Fondul Monetar Internaţional a cerut la finalul lunii aprilie Băncii Centrale Europene să continue majorarea dobânzilor până la mijlocul anului viitor.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.