ECONOMIE

Cu cât cresc alocațiile de la 1 februarie? Anunțul Ralucăi Turcan


Cu cât cresc alocațiile de la 1 februarie? Anunțul Ralucăi Turcan

PUTEREA24 | 2021-01-28 08:32

Alocaţiile vor intra de la 1 februarie mărite cu 20%, iar următoarea majorare depinde de decizia Parlamentului, a afirmat, miercuri seara, ministrul Muncii şi şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, la postul public de televiziune, scrie Agerpres.

"Alocaţiile vor intra de la 1 februarie, adică de săptămâna viitoare, majorate cu 20%. Pentru calendarul de majorare a alocaţiilor avem o lege în Parlament şi vom vedea în Parlament dacă se menţine şi a doua tranşă de 20%", a spus Raluca Turcan.

Potrivit acesteia, următoarea majorare a alocaţiilor ar putea avea loc în iulie sau august. Ministrul Muncii a scris pe Facebook la finalul anului trecut că alocaţiile pentru copii vor creşte cu 20% de la 1 ianuarie.

Astfel, alocaţia pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani va ajunge la suma de 214 lei pe lună. "Alocaţiile pentru copii vor creşte cu 20% de la 1 ianuarie 2021, conform calendarului stabilit, exact cum am promis. Copiii cu vârste între 2 şi 18 ani vor primi, din ianuarie, 214 lei lunar", a notat atunci Turcan.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.