ECONOMIE

Ministrul Energiei dă asigurări că România poate RENUNȚA la petrolul rusesc: ”Nu se pune problema să ne ia nepregătiţi”


Ministrul Energiei dă asigurări că România poate RENUNȚA la petrolul rusesc: ”Nu se pune problema să ne ia nepregătiţi”

E.Ş. | 2022-05-04 17:37

Ministrul Energiei Virgil Popescu a afirmat că România îşi permite să renunţe la importul de petrol rusesc, iar ţara noastră ca stat membru al UE susţine propunerea Comisiei Europene inclusă în al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei.

„Sigur că da. Se discută de foarte mult timp despre acest lucru. Noi am discutat cu rafinăriile despre această posibilitate. Aţi văzut că cei de la OMV Petrom iau în calcul achiziţionarea de petrol din alte surse. E vorba de produsele petroliere, benzină şi motorină. România e solidară, e stat membru. Aţi văzut decizia Comisiei Europene. Nu se pune problema să ne ia nepregătiţi”, a declarat Virgil Popescu, întrebat, miercuri la finalul şedinţei de Guvern, dacă îşi permite România să renunţe la petrolul rusesc.

Chestionat dacă ar putea exista un impact asupra preţului gazului pentru români, ministrul Energiei a răspuns: „Preţul gazului pentru români, aţi observat că Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgneţă în urmă cu o lună şi jumătate, preţul este la un preţ fix de 150 lei pe MW”.

„Deci nu vedem să se reflecte în facturile românilor. În acest moment, România produce mai mult gaz decât consumă, deci nu avem nicio ameninţare pe termen scurt. Noi lucrăm la reducerea dependenţei de gazul Rusiei din luna noiembrie a anului trecut. Deci lăsaţi-ne să finalizăm”, a completat Popescu.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat al şaselea pachet de sancţiuni impus Rusiei în urma războiului declanşat în Ucraina. Astfel, Uniunea Europeană propune interzicerea totală a importurilor de petrol rusesc, într-un mod organizat, prin eliminarea treptată a livrărilor de petrol brut în termen de şase luni şi produse rafinate până la sfârşitul anului.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.