ECONOMIE

România, lider în UE la creșterea vânzărilor cu amănuntul


România, lider în UE la creșterea vânzărilor cu amănuntul

PUTEREA24 | 2023-05-05 15:32

Datele publicate vineri de Eurostat anunță că România se numără printre statele membre UE cu cea mai puternică creştere a vânzărilor, atât de la o luna la alta cât şi în ritm annual, în ciuda faptului că vânzările cu amănuntul în zona euro au scăzut în luna martie.

Vânzările cu amănuntul au scăzut cu 1,2% în zona euro şi cu 1,1% în Uniunea Europeană, în luna martie 2023 comparativ cu luna februarie. Cele mai importante reduceri ale vânzărilor cu amănuntul au fost înregistrate în Letonia (minus 2,7%), Germania şi Polonia (ambele cu minus 2,4%). La polul opus, cea mai importantă creştere a vânzărilor cu amănuntul de la o lună la alta a fost înregistrată în România (2,9%).

În ritm anual, martie 2023 comparativ cu martie 2022, vânzările cu amănuntul au scăzut cu 3,8% în zona euro şi cu 4,1% în Uniunea Europeană. Şi în acest caz, România este printre ţările cu cea mai puternică creştere a vânzărilor, graţie unui avans de 7,2%, fiind devansată doar de Spania, unde vânzările cu amănuntul au crescut cu 10,8% în ritm anual.

Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau ca vânzările cu amănuntul în zona euro să înregistreze o scădere de 0,1% în luna aprilie comparativ cu martie şi o scădere de 2,7% în ritm anual.

Eurostat subliniază că în luna martie comparativ cu februarie vânzările cu amănuntul în UE au fost influenţate de scăderea, cu 1,2%, a vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi ţigări non-alimentare, urmată de un declin cu 1,1% al vânzărilor de produse non-alimentare. În schimb, vânzările de carburanţi au crescut cu 1% de la o lună la alta.

Şi în ritm anual, vânzările cu amănuntul în UE au fost influenţate tot de scăderea, cu 6,6%, a vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi ţigări non-alimentare, precum şi de reducerea cu 3,2% vânzărilor de produse non-alimentare. În schimb, vânzările de carburanţi au crescut cu 2,8% .

În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat anterior că volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna martie 2023, comparativ cu luna precedentă, a crescut, pe ansamblu, cu 17,9%. Pe serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, afacerile din comerţ au crescut, pe ansamblu, în luna martie 2023, cu 2,9%.

De asemenea, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna martie 2023, comparativ cu luna martie 2022, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 7,3%.Pe serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna martie 2023, comparativ cu luna martie 2022, afacerile s-au majorat, pe ansamblu, cu 6,7%.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.