EDUCATIE

E posibilă REDESCHIDEREA școlilor după vacanța de două săptămâni? Ce spune Raed Arafat


E posibilă REDESCHIDEREA școlilor după vacanța de două săptămâni? Ce spune Raed Arafat

E.Ş. | 2021-10-22 22:30

Nu există nicio garanție că după două săptămâni de vacanță vor fi reluate cursurile în școli, în format fizic, a declarat vineri, la Digi24, Raed Arafat. Șeful DSU a precizat că după zece zile va exista o nouă evaluare pentru a vedea cum evoluează situația epidemiologică la nivel național.

Întrebat de ce s-a optat pentru vacanţă pentru toţi elevii şi nu pentru școală online, Raed Arafat a răspuns:

"S-a preferat soluţia asta (vacanță pentru toți elevii - n.r.) compensând ulterior zilele date pentru vacanţă, decât să fie online şi să fie o discrepanţă între accesul la online şi seriozitatea şi toate acestea. Au fost nişte discuţii care au fost stabilite mai ales de experţii de la Ministerul Educaţiei că asta ar fi soluţia mai bună".

Arafat a mai spus că nu există nicio garanție că elevii vor reveni la şcoală în format fizic după cele două săptămâni de vacanţă.

"Nu există nicio garanție (că va începe școala fizic - n.r.) pentru că nu știm cum va evolua. Așteptăm să vedem evoluția și discuția asta a fost că la 10 zile vom evalua din nou. La 10 zile vom vedea cum se mișcă situația”, a mai precizat șeful DSU, la .

Toți elevii intră în vacanță pentru două săptămâni, începând de luni, 25 octombrie. Măsura se aplică școlilor și grădinițelor, atât de stat, cât și private, ca și after school-urilor, potrivit hotărârii de vineri a Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Măsura trebuie aprobată prin ordin de ministru. Creșele vor rămâne deschise.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.