EDUCATIE

UPDATE Decizie la nivel înalt: Ce se întâmplă cu ȘCOLILE în scenariul roșu


UPDATE Decizie la nivel înalt: Ce se întâmplă cu ȘCOLILE în scenariul roșu

E.Ş. | 2021-03-05 19:23

Sorin Cîmpeanu a anunțat, vineri, că ministerul Educației a solicitat Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) să modifice scenariile după care vor funcţiona şcolile astfel încât elevii din clasele terminale, a VIII-a și a XII-a, să poată merge fizic la cursuri în localităţile care sunt în scenariul roşu.

UPDATE: Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis vineri că  este permisă continuarea studiilor cu prezență fizică la școală pentru elevii din anii terminali, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului educației și al ministrului sănătății, dar doar în zonele unde incidența cumulată la 14 zile nu depășește 6 la mia de locuitori. 

ȘTIREA INIȚIALĂ:

”Ministerul Educaţiei, având în vedere importanța examenelor naţionale - Bacalaureat și Evaluare Națională - pentru viitorul oricărui tânăr şi pentru viitorul acestui stat, va face direct către CNSU o solicitare de modificare a scenariilor după care vor funcționa școlile în aşa fel încât școlile cuprinse în localitățile care sunt deja în scenariul roşu conform evoluţiei ratei de infectare să poată permite elevilor din clasele terminale să meargă cu prezenţă fizică în şcoli. Este deja elaborată şi va fi transmisă CNSU în următoarele minute. Ministerul transmite solicitare către CNSU. CNSU este îndreptăţit să ia o decizie asupra acestei solicită”, a declarat Cîmpeanu la un post TV. 

Acesta a mai precizat că, în calitate de ministru al Educaţiei, susține principiul că ”şcolile se închid ultimele şi se deschid primele”. ”Este vorba despre o rată de infectare, din păcate, peste 3 la mie, dar este 3,05. Dacă am lua în considerare la populaţia reală a Bucureştiului şi nu la cea cuprinsă în statistici, probabil că am fi uşor sub 3. Asta este o consideraţie secundară”, a adăugat Cîmpeanu. 

Ministrul a mai subliniat că una dintre sarcinile sale este să se asigure că elevii beneficiză de pregătirea maximă pentru examene. 

”Ministerul Educaţiei va face toate demersurile în aşa fel încât fâşia îngustă între dreptul la educaţie şi dreptul la sănătate (...) să nu se transforme într-o falie. Ministerul Educaţiei va face toate demersurile care îi stau în limitele de competenţă pentru ca elevii să poată beneficia de maximum de pregătire posibilă în vederea susţinerii examenelor naţionale. De asemenea, va face eforturi şi pentru susţinerea activităţii remediale pentru elevii celorlalte clase care nu vor susţine anul acesta examenele naţionale”, a mai spus Cîmpeanu. 

Ministrul s-a declarat convins că, până luni, elevii din clasele a VIII-a și a XII-a vor afla dacă vor putea merge în continuare la școală.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.