EDUCATIE

Performanță internațională pentru echipa de ROBOTICĂ de la Liceul Teoretic de Informatică "Grigore Moisil" din Iaşi


Performanță internațională pentru echipa de ROBOTICĂ de la Liceul Teoretic de Informatică "Grigore Moisil" din Iaşi

PUTEREA24 | 2023-04-23 15:00

Echipa de robotică "Peppers" de la Liceul Teoretic de Informatică "Grigore Moisil" din Iaşi s-a clasat pe locul al doilea la secţiunea "Motivate" a competiţiei de robotică FIRST World Championship Houston 2023, eveniment desfăşurat în perioada 19 - 22 aprilie și la care au participat peste 190 de echipe de elevi pasionaţi de robotică din 23 de ţări. Patru dintre cele 192 de echipe au reprezentat România.

"Sunt uimitori cu toţii. Contribuţia fiecăruia este importantă şi valoroasă. Le suntem recunoscători că reuşim la Iaşi să dăm tonul inovaţiilor din zona STEM (Ştiinţă, Tehnologie, Inginerie şi Matematică), pentru imboldul pe care l-au sădit în şcoli că putem face robotică în România. Mentalitatea lor deschisă, dedicaţia, munca, perseverenţa, implicarea în dezvoltarea comunităţii, valorile FIRST, agerimea minţilor lor sclipitoare îmi oferă în fiecare zi bucuria şi speranţa că putem construi ceva pentru viitor în educaţie. Suntem mândri că elevii 'Peppers' au aşezat oraşul Iaşi şi şcoala ieşeană pe harta mondială a roboticii. Ne-au transmis mereu încredere că totdeauna în educaţie se poate să fim şi mai aproape de nevoile de dezvoltare a elevilor noştri, să intuim profesiile viitorului, să cultivăm pasiunile acestora", a afirmat directoarea Liceului Teoretic de Informatică "Grigore Moisil" din Iaşi, Adina Romanescu.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.