EDUCATIE

RAPORT al Ministerului Educației: Aproape jumătate dintre elevii din anii terminali au făcut MEDITAȚII


RAPORT al Ministerului Educației: Aproape jumătate dintre elevii din anii terminali au făcut MEDITAȚII

E.Ş. | 2020-09-08 16:28

Potrivit raportului de cercetare „Învățarea la distanță”, făcut de către unitatea de cercetare din Centrul Național pentru Politici și Evaluare în Educație din subordinea Ministerului Educației, aproape jumătate dintre elevii din clasele a VIII-a și a XII-a care au susținut anul acesta examenul de Bacalaureat și Evaluarea Națională, au participat la meditații cât timp au fost închise școlile.

Meditațiile la una sau chiar mai multe materii au fost activități frecvente în timpul acestei perioade. „Meditațiile sau pregătirea suplimentară la una sau mai multe discipline au fost activități frecvente în această perioadă, pentru aproximativ 22% dintre elevii respondenți, 6% dintre aceștia afirmând că desfășoară zilnic pregătire suplimentară, iar 16%, de 2-3 ori pe săptămână”, se arată în raportul citat de către 

În cazul elevilor care au susținut examenele de final de ciclu, fie pentru clasa a VIII-a fie pentru clasa a XII-a, prezența la meditații a fost mai mare. Potrivit sursei citate, raportul arată că pentru acești elevi au existat „rate duble sau mai mari, față de media tuturor elevilor, atât în ceea ce privește participarea zilnică, cât și cea de 2-3 ori pe săptămână, la meditații sau pregătire suplimentară”.

Potrivit studiului, 47% dintre elevii de clasa a VIII-a și 42% dintre elevii ce au dat anul acesta examenul de Bacalaureat au făcut meditații, cât timp școlile au fost închise.

Totodată, cercetarea arată și faptul că „Aproximativ 40% dintre elevii din clasele terminale intervievați nu au desfășurat însă deloc pregătire suplimentară pentru examenele pe care le-au susținut în această vară”.

Raportul „Învățarea la distanță”, făcut de către unitatea de cercetare din Centrul Național pentru Politici și Evaluare în Educație din subordinea Ministerului Educației mai precizează și faptul că doar 23% dintre părinți au fost implicați în activitățile școlare ale elevilor, pe durata stării de urgență.

„Deși starea de urgență a prilejuit extinderea timpului petrecut de elevi în familie, implicarea părinților sau a altor membri ai familiei în activitățile pentru școală a fost constantă (zilnică sau de 2-3 ori pe săptămână) doar pentru aproximativ 23% dintre elevi”, informează sursa citată mai sus.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.