EDUCATIE

Sindicatele din Educație, MITING de amploare în Piața Victoriei


Sindicatele din Educație, MITING de amploare în Piața Victoriei

PUTEREA24 | 2023-05-24 15:41

Aflate în cea de a trei zi de grevă generală, sindicatele din Educație vor organiza joi un miting de amploare în Piața Victoriei, la care sunt așteptați aproximativ 15.000 de oameni.

Mitingul este organizat de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”. Protestul va avea loc între orele 12:00 și 16:00, conform adresei transmise de sindicate către Primăria Municipiului București, pentru autorizarea acțiunii de protest.

„Acțiunile noastre urmăresc să atragă atenția asupra obligativității solutionării problemelor salariale cu care se confruntă personalul din învăţământul preuniversitar și superior, în condițiile scăderii semnificative a puterii de cumpărare, determinate și de creșterea prețurilor. Nemulțumirea personalului din educație este accentuată și de refuzul guvernanților de a purta negocieri reale cu federațiile sindicale din educaţie și de a adopta măsuri concrete pentru soluționarea revendicărilor personalului din sistemul educațional, inclusiv după declanșarea, începând cu data de 22 mai 2023, a grevei generale în învăţământ”, se arată în documentul sindicatelor, conform edupedu.ro.

Peste 150.000 de cadre didactice și peste 70.000 de angajați din categoria personalului didactic auxiliar și nedidactic sunt în grevă generală începând de luni.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.