EDUCATIE

Sindicatele din EDUCAȚIE susţin că premierul Ciucă a refuzat să semneze acordul cu federaţiile din domeniu. Ultimatum pentru Coaliție


Sindicatele din EDUCAȚIE susţin că premierul Ciucă a refuzat să semneze acordul cu federaţiile din domeniu. Ultimatum pentru Coaliție

PUTEREA24 | 2022-02-05 14:14

Federaţiile sindicatelor din învăţământ susţin că premierul Nicolae Ciucă a refuzat să semneze acordul cu acestea, aşa cum era convenit, şi că "la nivelul Guvernului s-ar decis că acest acord nu este unul de interes". În atare condiții, sindicaliştii le cer șefilor partidelor de la guvernare ca, până luni, să declare public dacă susţin sau nu un acord privind Educaţia", iar în acest sens așteaptă explicații de la premier.

"Ştim cu toţii că pentru un militar de carieră cuvântul dat şi onoarea sunt cele mai de preţ lucruri. După întâlnirea cu premierul din data de 21 ianuarie 2022, am sperat că, în sfârşit, Guvernul condus în prezent de un general al Armatei Române îşi va schimba atitudinea faţă de sistemul educaţional, subfinanţat de 30 de ani. Comunicatul Guvernului din ziua întâlnirii a venit să ne întărească speranţa cu care am ieşit de la discuţiile avute cu reprezentaţii Executivului, în frunte cu premierul", se arată în comunicatul emis de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" şi Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater".

Sindicaliştii citează un comunicat al Guvernului din 21 ianuarie, conform căruia "Dialogul este calea pentru a găsi măsuri echilibrate. În colaborarea cu dumneavoastră plecăm de la dorinţa comună de a susţine prestigiul dascălilor, de a motiva cadrele didactice şi de a plăti corect munca fiecărui angajat din sistemul de învăţământ pentru a avea, în viitor, oameni bine pregătiţi şi educaţi. Consultările vor fi coordonate, la nivelul Guvernului, de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, cu participarea ministerelor Muncii şi Finanţelor şi vor avea în vedere identificarea de soluţii şi termene de aplicare ale acestora, ca răspuns la problemele semnalate de sindicatele din domeniu. Pe termen scurt, sunt avute în vedere soluţii pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017, plata eşalonată a drepturilor salariale, clarificări privind aplicarea unor sporuri şi suplimentarea personalului nedidactic şi didactic auxiliar, în raport cu nevoile corect identificate în sistemul naţional de învăţământ. Termenul asumat pentru finalizarea negocierilor şi asumarea de către Guvernul României pentru un acord cu reprezentanţii federaţiilor sindicatelor reprezentative din învăţământ este 4 februarie 2022".

"Timp de aproape două săptămâni, am aşteptat draft-ul documentului promis. Când am văzut că niciun ministru nu ne invită la negocieri, am venit noi cu o propunere de acord, pe care am înaintat-o ministrului Educaţiei, SorinMihai Cîmpeanu, în urmă cu o săptămână. În aceste ultime zile, am discutat de mai multe ori cu ministrul Educaţiei, în calitatea sa de coordonator al grupului de negociere, solicitându-i informaţii despre stadiul discuţiilor de la nivelul Guvernului privind acordul. De fiecare dată, ni s-a transmis că se negociază cu miniştrii de resort", mai adaugă reprezentanţii sindicatelor din Educaţie.

Aceştia susţin că, "de fapt, la nivelul Guvernului, s-a decis că acest acord nu este unul de interes". "Spunem asta, deoarece ieri, 4 februarie 2022, când acordul ar fi trebuit semnat de prim-ministrul Nicolae Ionel Ciucă, am aflat că, în realitate, Guvernul nu mai doreşte parafarea unei astfel de înţelegeri. Ni s-a oferit, în schimb, posibilitatea de a încheia un acord cu ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu. Dincolo de posibilele bune intenţii ale ministrului Educaţiei, un astfel de acord nu ar avea nicio valoare. Am avut până în prezent mai multe acorduri semnate de prim-miniştri, care însă nu au fost respectate în totalitate. Ce garanţii putem avea că un astfel de acord, asumat doar de un ministru, va fi şi implementat?", arată sindicaliştii.

Potrivit acestora, "o escaladare a conflictului din Educaţie poate aduce mari prejudicii chiar celor pe care încercăm cu toţii să-i protejăm: copiii". "De aceea, solicităm ferm ca, până luni, 7 februarie 2022, preşedinţii partidelor aflate la guvernare să declare public dacă susţin sau nu un acord privind Educaţia. De asemenea, considerăm că prim-ministrul României trebuie să iasă public şi să justifice ceea ce s-a întâmplat, deoarece această atitudine este o jignire adusă salariaţilor din învăţământ! A venit momentul să spunem Stop degradării şcolii româneşti!", subliniază sindicaliştii, în comunicatul semnat de preşedinţii celor trei federaţii, Simion Hăncescu, Marius Ovidiu Nistor şi Anton Hadăr.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.