EVENIMENT

Cu profesorii la poartă, Klaus Iohannis se IMPLICĂ în criza din educație. Ce le-a promis sindicaliștilor


Cu profesorii la poartă, Klaus Iohannis se IMPLICĂ în criza din educație. Ce le-a promis sindicaliștilor

E.Ş. | 2023-05-30 16:05

Cu mii de cadre didactice la poarta Palatului Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a decis să îi primească la discuții pe reprezentanții sindicaliștilor în încercarea de a debloca criza din educație.

La întâlnire au participat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Marius Nistor, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater", Anton Hadăr şi un reprezentant al elevilor. Discuțiile au durat mai bine de o oră.

La ieșirea de la întâlnirea cu președintele, sindicaliștii au anunțat că salariile nu se pot majora de luna viitoare, dar că șeful statului le-a girat un acord pentru creșteri de salarii începând cu anul viitor.

Liderul FSLI, Simion Hăncescu, a anunţat că greva cadrelor didactice şi a celorlalţi angajaţi din educaţie va continua, miercuri.

„A promis că se va implica”, a afirmat liderul FSLI, Simion Hancescu.

Preşedintele Federaţiei „Spiru Haret”, Marius Nistor, a catalogat discuţia cu şeful statului drept „constructivă”. „Colegii noşţri vor considera dacă aceste promisiuni şi angajamentele preşedintelui pot duce la detensionarea acestui conflict”, a afirmat Nistor.

„Am avut o discuție cu domnul presedinte, i-am prezentat problemele noastre, cele două revendicări principale: acordarea unei majorări în perioada următoare și garantarea aplicării acelui principiu al salărizării ca profesorul debutant să aibă salariul mediu pe economie”, a transmis Simion Hăncescu.

În replică, Klaus Iohannis a răspuns că „emiterea unui act normativ nu se poate, dar se angajează în cazul în care se acceptă un acord să îl gireze și domnia sa”.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.