EVENIMENT

DECIZII de ultimă oră în Guvern: ce se întâmplă cu salariile, șomajul și ratele românilor


DECIZII de ultimă oră în Guvern: ce se întâmplă cu salariile, șomajul și ratele românilor

E.Ş. | 2020-12-28 18:01

Premierul Florin Cîțu a susținut într-o declarație de presă la Palatul Victoria că nu vor exista tăieri de salarii în perioada următoare și că veniturile bugetarilor rămân la nivelul decembrie 2020, urmând a fi făcută o analiză amplă în acest sens.

"Nu vor fi tăiate salariile bugetarilor. Nu sunt adeptul tăierilor de salarii", a declarat Cîțu. "Analizăm dacă legea salarizării e eficientă, au apărut anomalii, vom face o analiză. Până atunci, veniturile angajaților din sectorul public se mențin la nivelul decembrie 2020 până când vom analiza excepțiile. Legea a fost aplicată greșit în ultimii ani, spun eu", a mai spus premierul.

Acesta a precizat și că salariul minim va crește peste rata inflației, cu 3,1% în 2021.

Premierul Florin Cîțu a anunțat luni, după ședința de Guvern, că a fost găsită o soluție pentru prelungirea facilității privind amânarea plății ratelor la bănci. Potrivit premierului, există o decizie a Autorității Bancare Europene care spune că se pot amâna aceste rate până la nouă luni, însă Guvernul ar fi găsit o soluție pentru prelungirea măsurii.

"Am mai avut discuții în toată această perioadă referitoare la amânarea ratelor la banci. Există o decizie a Autorității Bancare Europene care spune că se pot amâna aceste rate până la 9 luni, dar am găsit o soluție prin care vom putea prelungi pentru anumite categorii această facilitate", a spus Câțu.

Acesta a precizat că speră ca va prezenta detaliile zilele următoare.

Reamintim că de această măsură au beneficiat persoanele afectate financiar din cauza crizei din sănătate, însă urmează să expire la 1 ianuarie 2021.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.