EVENIMENT

Din cauza ceții, avionul de pe ruta Munchen - Sibiu a aterizat la București


Din cauza ceții, avionul de pe ruta Munchen - Sibiu a aterizat la București

P24 | 2021-11-21 10:22

Pasagerii cursei Lufthansa care trebuiau să sosească sâmbătă seara la Sibiu, de la Munchen, au aterizat la Bucureşti, după ce aeronava a fost deviată din cauza ceţii, a anunţat purtătorul de cuvânt al aeroportului sibian, Alexandra Păcurar, informează Agerpres.

„Din cauza condiţiilor meteorologice - ceaţă asociată cu vizibilitate redusă (maxim 200 m), zborul programat pentru sosire la ora 23.40 din cursul nopţii pe ruta Munchen - Sibiu a fost deviat la Bucureşti, fapt ce a determinat şi anularea zborului programat pentru plecare din cursul dimineţii la ora 7.05 pe ruta Sibiu - Munchen, operate de compania aeriană Lufthansa”, a precizat Alexandra Păcurar.

Potrivit reprezentantei Aeroportului Internaţional din Sibiu, "pasagerilor le-a fost asigurată reprogramarea în funcţie de opţiunea acestora şi disponibilitatea următoarelor zborurilor şi, după caz, cazare şi transport".



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.