Un accident grav s-a produs vineri pe autostrada A3, în zona Gruiu. Un microbuz cu pasageri a intrat în parapet. Traficul a fost blocat pe A3, în județul Ilfov, timp de zeci de minute, fiind deviat către Snagov. A fost solicitat elicopterul SMURD.
Un accident s-a produs, vineri după-amiază, pe Autostrada A3, București-Ploiești, în zona localității Gruiu. Centrul Infotrafic anunță că este implicat un microbuz cu 7 pasageri. Traficul a fost blocat în totalitate pe sensul de mers București-Ploiești.
Circulația a început să fie reluată în condiții normale.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat accidentul produs vineri după-amiază, în jurul orei 17:45, pe autostrada A3 București-Ploiești, la kilometrul 34, în zona localității Gruiu, din județul Ilfov.
Potrivit informațiilor, șoferul unui microbuz de transport persoane în care se aflau 7 pasageri, care se deplasa pe sensul de mers către Ploiești, a pierdut controlul volanului și a lovit parapetul marginal.
O persoană a fost rănită în urma impactului.
Unii martori au relatat că la fața locului a fost trimis un elicopter SMURD.
Polițiștii au deviat traficul spre Snagov.
Traficul rutier a fost blocat pe toate benzile sensului de mers București-Ploiești, iar valorile de trafic sunt în creștere, potrivit Centrului INFOTRAFIC.
„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A3 București-Ploiești, la kilometrul 34, în zona localității Gruiu, județul Ilfov, conducătorul unui microbuz de transport persoane în care se aflau 7 pasageri, care se deplasa pe sensul de mers către Ploiești, a pierdut controlul volanului și a lovit parapetul marginal. În urma impactului a rezultat rănirea unei persoane, care a suferit leziuni ușoare. Traficul rutier este blocat pe toate benzile sensului de mers București-Ploiești, valorile de trafic fiind în creștere.
Se estimează reluarea traficului în condiții normale în 30 de minute”, potrivit Centrului INFOTRAFIC.
Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.