EVENIMENT

GREVA din Educație continuă și luni. Sindicaliștii vor ca promisiunile GUVERNULUI să fie puse pe hârtie!


GREVA din Educație continuă și luni. Sindicaliștii vor ca promisiunile GUVERNULUI să fie puse pe hârtie!

PUTEREA24 | 2023-06-11 10:39

Sindicaliştii din educaţie au anunţat duminică, după discuţiile cu premierul Nicolae Ciucă, că luni, greva continuă. Ei vor promisiunile în scris și mai apoi vor pune capăt grevei. Profesorii nu se întorc luni la ore, iar răspunsul la oferta Guvernului va fi dat luni la 10:00, după consultarea proiectului de majorare a salariilor.

Guvernul le-a propus sindicaliştilor o creştere salarială medie de 25% de la 1 iunie, 1500 anual pentru personalul didactic de predare şi auxiliar până în 2027, 500 de lei, anual, pentru personalul nedidactic, până în 2027, precum şi 50% prima tranşă din noua grilă, de la 1 ianuarie 2024. 

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, anunţă că Guvernul a propus, duminică, majorări salariale pentru angajaţii din educaţie în două tranşe, o tranşă de la 1 ianuarie 2024 şi o a doua tranşă din anul 2025. Acesta a precizat că  propunerile Guvernului vor fi aduse la cunoştinţa angajaţilor din sistem şi că reprezentanţii acestora se vor pronunţa luni, la ora 10.  „Este logic că primească colegii noştri proiectul actului normativ şi în funcţie de conţinutul acestuia ne vor da un răspuns până mâine, răspuns pe care îl comunicăm. Până atunci, greva continuă”, a afirmat Marius Nistor.

“Am dori să înțelegem cu toții că este vorba despre seriozitate și angajament și nu am vrut să venim cu măsuri populiste pentru dereglarea sistemului. Am făcut tot ce am promis. Mâine cadrele didactice vor înțelege demersul nostrum. Mâine la ora 10 prefesorii trebuie să dea un răspuns. În ședința de azi, se va adopta ordonța privind desfășurarea examenlor de bacalaureat și încheierea situației școlare”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.