EVENIMENT

UPDATE Guvernul încearcă să OPREASCĂ greva din educație. Ce spun sindicatele la negocieri


UPDATE Guvernul încearcă să OPREASCĂ greva din educație. Ce spun sindicatele la negocieri

E.Ş. | 2023-05-21 15:24

Negocieri între Guvern și sindicatele din educație pentru rezolvarea crizei din învățământ. Sindicaliștii au declarat înaintea ședinței cu premierul Nicolae Ciucă și liderii coaliției că greva anunțată pentru luni se va ține indiferent de rezultatele negocierilor.

UPDATE: Sindicaliștii au anunțat că profesorii vor continua greva de luni. Peste 150.000 de mii de profesori și 70 de mii de angajați din personalul auxiliar vor participa la grevă. Reprezentanții profesorilor au respins oferta guvernului care consta în bonusuri de câte o mie de lei, de două ori pe an, pentru debutanți. 

Guvernul a transmis, după întâlnirea cu sindicatele din Educație, că își va asuma finalizarea proiectului noii legi a salarizarii, care include și grilele pentru profesori, până la 15 iulie, astfel încât aceasta să poată fi aprobată în Parlament începând cu 1 septembrie "Reprezentanții Guvernului au propus stimulente financiare pentru debutanți si cadrele didactice titulare din unitățile de învățământ aflate în zone defavorizate. Totodată, Guvernul și-a menținut angajamentul de a majora salariile până la maximul grilei personalului nedidactic inclus în Anexa 8, în completarea aplicării Legii salarizării nr. 153. Această măsura, care vizează creșterea veniturilor, va fi extinsă și pentru celelalte categorii de salariați din Anexa 8. Guvernul își asumă ca Educația să continue a fi prioritatea numărul unu în îndeplinirea obiectivelor prin programul de guvernare și în eliminarea inechităților din legea salarizării", a transmis Executivul într-un comunicat. 

"În acest sens, va fi asumat un calendar astfel încât până la data de 15 iulie la nivelul Ministerului Muncii să fie finalizat proiectul noii legi a salarizarii, pentru a putea demara dialogul cu partenerii sociali, astfel încât, la 1 septembrie a.c. să poată fi înaintat Parlamentului României pentru aprobare. Guvernul va continua dialogul cu reprezentanții sindicatelor din Educatie, pentru definitivarea pachetului legislativ, care va oferi garanțiile că Educatia rămâne prioritate pentru actuala coaliție de guvernare", se mai arată în comunicat.

Hăncescu a precizat că nimeni nu va accepta ca Guvernul să aprobe doar o majorarea a salariilor profesorilor debutanţi, iar veniturile celorlalte cadre didactice să stagneze. Sindicatele susţin ideea ca Guvernul să ia în calcul şi majorarea salariilor celor cu vechime în sistem.

„Nu acceptă nimeni să dea la debutant această mărire şi să dea trei lei la cei care au vechime mare. Nu intrăm acum în procente, aşteptăm să vedem cu ce vine guvernul, s-ar putea să avem surpriza să ne spună că nu se poate. Greva de mâine va avea loc. Greva nu este a noastră, este a oamenilor, ei au semnat pentru grevă, ei decid dacă fac sau nu greva mai departe”, a declarat liderul FSLI.

La rândul său, preşedintele Federaţiei din educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, care participă şi el, duminică, la discuţiile cu Guvernul, afirmă că greva nu este „pe persoană fizică”, a liderilor de sindicat. El este sceptic că o decizie de renunţare la grevă poate fi luată până luni.

„Este aceeaşi procedură: nu este o grevă pe persoană fizică, nu este o grevă pe care au declanşat-o liderii de sindicat, este o grevă declanşată pe baza unui referendum la care au participat salariaţii din învăţământ, nu numai membrii de sindicat. Pe baza ofertei care va veni din partea Guvernului, dacă ei o vor considera credibilă, prin semnătură, vor lua hotărârea dacă renunţă la această formă de protest sau dacă o vor continua”, a afirmat Marius Nistor.

Acesta spune că nu este vorba despre şantaj din partea profesorilor, ci „şantajul este din partea guvernanţilor” cărora li s-a comunicat încă din luna decembrie că urmează o acţiune de protest în învăţământ. „Acum au tupeul să arunce în spinarea salariaţilor din învăţământ faptul că se va declanşa această grevă? Nu! Responsabilitatea le revine în totalitate. Pe de altă parte, politica aceasta de a dezbina, de a ridica părinţii şi elevii împotriva cadrelor didactice, este o politică care nu poate fi acceptată sub nicio formă. Prin genul acesta de practici de fapt au adus învăţământul în situaţia în care se află în momentul de faţă”, mai spune Nistor, citat de .

Întrebați când ar putea fi luată o decizie privind încetarea grevei, Marian Nistor a răspuns: „Cu mult mai repede decât s-au hotărât ei să rezolve problema pensiilor speciale”.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.