EVENIMENT

Incendiu puternic la o hală cu vopsele și uleiuri. 6 mașini ale pompierilor se luptă cu flăcările


Incendiu puternic la o hală cu vopsele și uleiuri. 6 mașini ale pompierilor se luptă cu flăcările

PUTEREA24 | 2021-03-10 08:47

Un incendiu a izbucnit marți dimineața la o hală în care sunt depozitate vopsele și uleiuri din localitatea Florești, județul Prahova. Șase mașini de stingere cu 28 de pompieri intervin pentru lichidarea flăcărilor.

 Potrivit ISU Prahova, la incendiul din localitatea Florești s-au deplasat inițial patru mașini de stingere, o autoscară, o ambulanță și o autospecială de prima intervenție de comandă. Ulterior, forțele au fost suplimentate cu încă două autospeciale de stingere.

Conform pompierilor, în hală sunt depozitate produse inflamabile, uleiuri, vopsele și diluanți. Pompierii ajunși la fața locului susțin că hala arde cu flacără deschisă pe 500 de metri pătrați. La ora transmiterii știrii, incendiul a fost localizat, dar intervenția pompierilor este în desfășurare.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.