EVENIMENT

Ioan Niculae a revenit în țară și a fost încarcerat


Ioan Niculae a revenit în țară și a fost încarcerat

PUTEREA24 | 2021-02-19 14:25

Omul de afaceri Ioan Niculae a revenit vineri la prânz în România. El era dat în urmărire după condamnarea definitivă la cinci ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la evaziune fiscală, instigare la spălarea banilor şi cumpărare de influenţă. Poliţiştii nu l-au găsit la domiciliu în Zimnicea, joi seară, astfel încât omul de afaceri a fost dat în urmărire.

Niculae va fi încarcerat după ce vor fi  urmate toate procedurile necesare, inclusiv perioada de carantină, scrie News.ro. Omul de afaceri Ioan Niculae, administrator al InterAgro, a fost condamnat, joi, de Curtea de Apel Bucureşti, la cinci ani de închisoare în dosarul în care este acuzat, între altele, că ”a corupt” oameni de afaceri, funcţionari publici şi înalţi demnitari să promoveze o Hotărâre de Guvern prin care să fie acordate facilităţi fiscale privind subvenţionarea achiziţiei de îngrăşăminte chimice, acest lucru aducând InterAgro un beneficiu de 600 de milioane de euro.

"Sunt în Italia la o clinică internat. Trebuia să ies probabil duminică. După primirea veştii din România că am fost condamnat, mi-am făcut externarea şi încep să mă pregătesc să vin în ţară. Mâine sunt în ţară", a declarat Ioan Niculae la Antena3.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.