EVENIMENT

Klaus Iohannis, după ședința CSAT: “Niciun român nu trebuie să se teamă pentru siguranţa sa şi a familiei sale”


Klaus Iohannis, după ședința CSAT: “Niciun român nu trebuie să se teamă pentru siguranţa sa şi a familiei sale”

PUTEREA24 | 2022-02-24 12:58

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, după şedinţa CSAT pe tema situaţiei din Ucraina, că niciun român nu trebuie să se teamă pentru siguranţa sa, adăugând că țara noastră nu va fi atrasa în conflictul militar din Ucraina. Totodată, șeful statului a anunţat că România este pregătită să facă faţă oricăror consecinţe economice şi umanitare pe care le-ar putea genera un eventual conflict de durată între Rusia şi Ucraina.

”Niciun  român nu trebuie să se teamă pentru siguranţa sa şi a familiei sale. România beneficiază de cele mai ample garanţii de securitate posibile. Statutul de membru NATO şi al Uniunii Europene, Parteneriatul Strategic solid cu Statele Unite ale Americii constituie o umbrelă de securitate extrem de solidă. Niciodată în istoria noastră nu am fost mai bine protejaţi în faţa oricărei potenţiale agresiuni. Vreau să subliniez foarte clar: România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina! Mai mult, vă asigur că voi lua absolut toate măsurile care se impun, împreună cu Guvernul, Parlamentul României şi aliaţii noştri internaţionali, pentru ca securitatea şi siguranţa cetăţenilor români să nu fie sub nicio formă afectate”, a dat asigurări preşedintele.

”România este pregătită să facă faţă oricăror consecinţe economice şi umanitare pe care le-ar putea genera un eventual conflict de durată între Rusia şi Ucraina. Suntem în permanentă legătură cu aliaţii şi partenerii noştri din NATO, din Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii pentru a găsi cele mai bune soluţii şi a oferi asistenţă umanitară dacă situaţia o va cere”, mai declară preşedintele.

”Forţa noastră este în primul rând aceasta: suntem uniţi, suntem fără teamă şi rămânem neclintiţi, împreună, în faţa unui agresor care ameninţă, prin acţiunile sale, pacea întregii planete! În aceste momente tragice, gândurile noastre se îndreaptă către poporul ucrainean, către toate femeile, bărbaţii şi copiii ucraineni, obligaţi să trăiască în teroare, victime inocente şi colaterale ale unui război pe care nu îl înţeleg şi nu şi l-au dorit.  Oricât de mult rău ar încerca să facă, ultimii revizionişti ai istoriei trebuie să ştie că lumea pe care vor să o reînvie a apus demult. Noi, naţiunile democratice, suntem aici şi nu facem niciun pas înapoi pentru a ne proteja valorile şi tot ce am construit până acum”, a încheiat Klaus Iohannis.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.