EVENIMENT

Meteorologii anunță COD GALBEN de ninsori și viscol în mai multe zone din țară


Meteorologii anunță COD GALBEN de ninsori și viscol în mai multe zone din țară

PUTEREA24 | 2023-02-03 13:00

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări de vreme rea, inclusiv un cod galben de ninsori și viscol.

Prima avertizare vizează intervalul 3 februarie, ora 10 – 5 februarie, ora 18. Fenomenele vizate sunt ninsori moderate cantitativ, intensificări ale vântului.

Aria ninsorilor se va extinde treptat din orele serii dinspre regiunile nord-vestice și va cuprinde cea mai mare parte a țării. Local se va depune strat nou de zăpadă, care va fi mai consistent în zonele montane. Prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 20…30 l/mp, cu precădere în jumătatea vestică a țării.

Vântul va prezenta local și temporar intensificări, cu viteze în medie de 50…60 km/h în majoritatea zonelor, iar la munte cu rafale de 65…75 km/h. Vor fi perioade în care intensificările de vânt se vor asocia cu ninsoare.

De duminică (5 februarie) vremea va intra într-un proces de răcire și va deveni geroasă noaptea, cu precădere în regiunile intracarpatice.

A doua avertizare este un cod galben valabil în intervalul 3 februarie, ora 20 – 5 februarie, ora 18. Fenomene vizate și zone afectate: ninsori însemnate cantitativ și viscol la munte.

În intervalul menționat temporar va ninge și vor fi perioade în care vântul va prezenta intensificări cu rafale de 50…70 km/h, iar la altitudini de peste 1800 m vântul va depăși 80…90 km/h, astfel încât va fi viscol și vizibilitate scăzută. În vestul Carpaților Meridionali se vor acumula peste 30…40 l/mp și se va depune strat consistent de zăpadă.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.