EVENIMENT

MITĂ la DSP: O angajată cerea bani pentru angajarea asistentelor în spitale


MITĂ la DSP: O angajată cerea bani pentru angajarea asistentelor în spitale

E.Ş. | 2021-10-13 20:41

O angajată a Direcției de Sănătate Publică Neamț a fost reținută pentru trafic de influență. Femeia este acuzată de procurori că a solicitat și primit mii de euro pentru a contribui la angajarea unei asistente medicale la Spitalul Județean Neamț, potrivit Mediafax.

Miercuri, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț a dispus măsura preventivă a reținerii față de o persoană, angajată la Direcția de Sănătate Publică Neamț, pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență.

Anchetatorii au stabilit că, în cursul lunii august 2020, aceasta a pretins și primit de la o persoană suma de 300 de euro, în vederea exercitării influenței pe lângă funcționari publici, în scopul scoaterii la concurs a unui post de asistent medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență Neamț.

Totodată, în cursul lunii septembrie 2020, a pretins suma de 4.000 de euro, de la aceeași persoană, din care a primit 3.000 de euro, pentru a-și exercita influența pe lângă membrii comisiei de concurs în scopul ocupării unui post de asistent medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență Neamț.

În cauză, polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Neamț au desfășurat activități procedurale.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.