EVENIMENT

Noi negocieri, alt EȘEC! Sindicatele au plecat dezamăgite de la Guvern și NU opresc greva


Noi negocieri, alt EȘEC! Sindicatele au plecat dezamăgite de la Guvern și NU opresc greva

E.Ş. | 2023-05-25 19:17

După protestele masive din țară ale profesorilor, reprezentanții sindicatelor din educație au mers la Guvern pentru noi negocieri cu Guvernul. Dar au plecat la fel de dezamăgiți. La ieșire, liderii sindicali au anunțat care sunt cerințele cadrelor didactice pentru a opri greva. Până atunci, cursurile rămân oprite.

„Astăzi le-am înaintat poziţia noastră foarte clară: o creştere a salariilor cu 25%. Sunt liberi să-şi facă calculele necesare şi, bineînţeles, actul normativ prin care să fie stipulat, ca şi garanţie, că salariul debutantului să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie şi va fi luat în calcul pe viitoarea lege unitară de salarizare. Noi am făcut, în momentul de faţă, o prezentare a poziţiei noastre. Mai departe, ei rămân să analizeze şi să dea un răspuns”, a afirmat Marius Nistor, liderul Federaţiei ”Spiru Haret”, conform .

El a subliniat că majorările veniturilor sunt solicitate pentru toate categoriile de personal, inclusiv cel nedidactic şi auxiliar.

„Trebuie să fie o majorare care să fie acceptabilă până la sfârşitul lunii decembrie”, a adăugat Nistor, explicând că solicită acest lucru pentru ca majorările să aibă loc de la 1 ianuarie anul viitor.

O altă solicitare se referă la salariul la nivelul celui mediu brut pe ţară pentru debutanţi. Sindicaliştii au explicat că astfel salariul unui debutant ar ajunge de la 2.500 la 3.000 de lei.

„Dacă vrem să înceteze această acţiune de protest fără precedent este interesul lor să facă calculele cât mai rapid”, a mai spus Marius Nistor.

La rândul său, preşedintele FSLI, Simion Hăncescu, a subliniat că protestele continuă.

Sindicaliştii au respins categoric ideea de vouchere acordate profesorilor, arătând că numărul angajaţilor din sistem care s-au raliat grevei „se apropie de 200.000”.

Liderii sindicatelor au spus că speră ca vineri să fie chemaţi la noi negocieri şi să se ajungă la o înţelegere.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.