EVENIMENT

Sindicatele din EDUCAȚIE au obținut autorizaţie pentru un nou PROTEST în Capitală. Când și unde va avea loc?


Sindicatele din EDUCAȚIE au obținut autorizaţie pentru un nou PROTEST în Capitală. Când și unde va avea loc?

PUTEREA24 | 2023-06-08 16:31

Sindicaliştii din Educaţie au obţinut autorizaţie pentru organizarea unui nou protest în Capitală, fiind aşteptate 20.000 de persoane. Evenimentul va avea loc, vineri, pornind din Piaţa Victoriei.

Protestul este programat în intervalul 11.00 – 16.00, cu participarea a aproximativ 20.000 de persoane. Manifestarea are scopul de a ”atrage atenţia asupra obligativităţii soluţionării problemelor salariale cu care se confruntă persinalul din învăţământul preuniversitar şi superior”.

Protestul se va derula astfel: între orele 11.00 – 12.00, adunarea participanţilor în Piaţa Victoriei Între orele 12.30 – 15.00, deplasare pe traseul Piaţa Victoriei – Bulevardul Nicolae Titulescu – Pod Basarab – str. Grozăveşti – Bulevardul Geniului – Statuia Leu Între orele 15.00 – 16.00, adunare publică în zona Statuii Leu şi defluirea participanţilor

Încă de la începutul săptămânii, sindicaliştii au precizat că vor organiza un nou protest în Bucureşti pentru a-şi susţine revendicările, scrie News.ro. Sindicaliştii se arată în continuare nemulţumiţi de măsurile adoptate de Guvern, chiar şi după adoptarea Declaraţiei privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul naţional de învăţământ, document publicat, joi, în Monitorul Oficial.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret”, Marius Nistor, a afirmat că sindicaliştii se aşteaptă la aplicarea în integralitate a grilei de salarizare.

Ultimele date prezentate oficial de către ministrul Educaţiei, Ligia Deca, arătau că, de la 1 iunie când au fost acordate majorări salariale, 21.000 de angajaţi din sistem au renunţat la grevă, 13.500 fiind cadre didactice.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.