EVENIMENT

Surse: Guvernul vrea să COMPENSEZE parțial prețul carburanților


Surse: Guvernul vrea să COMPENSEZE parțial prețul carburanților

E.Ş. | 2022-06-22 19:02

Prețul carburanților la pompă ar putea fi compensat. Potrivit unor surse politice citate de Euronews, Guvernul ia în calcul să aplice compensarea pentru lunile iulie, august și septembrie. Măsura a fost discutată în ședința Coaliției de miercuri și urmează să fie anunțată oficial după ședința Executivului de joi.

Va fi un mecanism ce presupune că această compensație nu va fi de 100% de la bugetul de stat.

Sumele necesare ar proveni din surplusul de încasări de la buget, datorat creșterii prețurilor.

Statul a încasat cu 600 de milioane de euro mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, ca urmare a creșterii prețurilor.

În cadrul unei discuții informale cu presa, la care au participat premierul Nicolae Ciucă și președintele PSD, Marcel Ciolacu, s-a discutat despre posibilitatea ca compensații să acorde și companiile producătoare și distribuitoare de carburant pentru a scădea și mai mult prețul la pompă.

Din ce știm până acum, suma minimă compensată ar fi 50 de bani. Asta ar fi partea suportată de stat, însă nu este cert. Sunt mai multe variante pe masa Coaliției, pe care le vom afla joi.

Măsura va fi adoptată prin ordonanța de urgență până la finalul lunii.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.