EVENIMENT

Șeful Gărzii de Mediu, DEMIS de premierul Florin Cîțu. Cine i-a luat locul


Șeful Gărzii de Mediu, DEMIS de premierul Florin Cîțu. Cine i-a luat locul

E.Ş. | 2021-09-20 16:56

Octavian-Alexandru Berceanu a fost eliberat din funcţia de comisar general, cu rang de secretar de stat, al Gărzii Naţionale de Mediu, printr-o decizie a prim-ministrului Florin Cîţu publicată, luni, în Monitorul Oficial.

Prin aceeaşi decizie s-a stabilit că Alexandru Lucian Vasile, comisar general adjunct, va prelua atribuţiile de şef al Gărzii Naţionale de Mediu, până la numirea conducătorului instituţiei, în condiţiile legii.

Într-o postare pe Facebook, Berceanu a mulţumit colegilor de la Garda de Mediu, subliniind că aceştia au produs, în cele şase luni, cât el a condus instituţia, "cele mai bune rezultate din istoria de 20 de ani a Gărzii Naţionale de Mediu".

"Sper ca săptămâna viitoare colegii din GNM să beneficieze de ajustarea echitabilă a veniturilor, lucru pentru care am luptat împreună cu ministrul Tánczos Barna şi căruia îi mulţumesc pentru spiritul de echipă", a adăugat Berceanu. 



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.