EVENIMENT

ULTIMA ORĂ: Trafic blocat pe linia tramvaiului 41. Un pieton a fost accidentat mortal


ULTIMA ORĂ: Trafic blocat pe linia tramvaiului 41. Un pieton a fost accidentat mortal

E.Ş. | 2020-09-18 17:07

Un accident mortal a avut loc în zona Crângaşi, pe linia tramvaiului 41, pe sensul de mers spre Lujerului.

Traficul este blocat de la Arcul de Triumf către Crângaşi.

Linia 41 este şi ea blocată în continuare. Pentru preluarea călătorilor se formează o linie navetă de autobuze.

Potrivit primelor informații, un bărbat a fost lovit de un tramvai, în timp ce traversa printr-un loc nepermis.

Din primele date se pare că vatmanul tramvaiului 41 care se deplasa de pe Șoseaua Virtuții către Lujerului a accidentat un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani.

În urma impactului, din nefericire, bărbatul a decedat. Vatmanul a fost testat cu aparatul etilotest și rezultatul este 0.

Autoritățile au demarat o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii acestui accident.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.