Aflat sub influența băuturilor alcoolice, un bărbat de 53 de ani din Drobeta Turnu-Severin a găsit-o pe concubina sa pe banca din fața blocului, moment în care ar fi încercat să o sărute, însă femeia l-a refuzat. A fost momentul în care bărbatul şi-a pierdut cumpătul și şi-a înjunghiat partenera, sub ochii îngroziți ai vecinilor.
Rănită, femeia a încercat să fugă de agresor, dar acesta s-a dus după ea. Speriaţi, vecinii au fost cei care au sunat la 112. La sosirea ambulanţei, tânăra era în stop cardio-respirator, cu multiple plăgi toracice anterioare şi posterioare. În ciuda manevrelor de resuscitare, ea nu a mai putut fi salvată, scrie antena3.ro.
Bărbatul nu se află la prima crimă. El a fost eliberat, chiar în vara acestui an, din închisoare, unde a petrecut 20 de ani, după ce a ucis-o și pe fosta concubină. Agresorul este acum cercetat pentru omor calificat.
Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.