EVENIMENT

Un elev de 7 ani din Constanța a venit la școală cu o ARMĂ cu lunetă, de tip airsoft


Un elev de 7 ani din Constanța a venit la școală cu o ARMĂ cu lunetă, de tip airsoft

E.Ş. | 2023-05-11 19:00

Incident șocant la o şcoală din Constanța. Un elev de 7 ani a venit în clasă cu o armă cu lunetă de tip airsoft, neletală. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Poliția a deschis dosar penal.

Incidentul a avut loc miercuri la Şcoala Generală Nr. 33 Anghel Saligny din Constanţa. Directorul a alertat joi Poliţia.

"Patrula mixtă deplasată la faţa locului, formată din poliţist şi jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanţa, a constatat că, la data de 10 mai a.c., în jurul orei 17.00, minorul ar fi introdus, în unitatea de învăţământ, o armă cu lunetă de tip airsoft (neletală şi nesupusă autorizării), aceasta fiind ridicată de un cadru didactic", explică Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa într-un comunicat.

Din primele verificări, se pare că arma aparține tatălui copilului și nu se știe cum a intrat minorul în posesia ei.

Cercetările sunt continuate de Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase. A fost fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.