EVENIMENT

Un muncitor de la salubritate a fost ACCIDENTAT mortal de mașina de gunoi


Un muncitor de la salubritate a fost ACCIDENTAT mortal de mașina de gunoi

E.Ş. | 2022-10-22 19:24

Accident de muncă șocant la Galați. Un angajat al firmei de salubritate, aflată în subordinea primăriei, a murit, după ce a fost lovit de mașina de gunoi, condusă de colegul său. A fost deschis un dosar penal.

Incidentul s-a petrecut în cartierul Micro 20 din Galați, în jurul prânzului, în timpul acțiunii de colectare a gunoiului de la blocuri.

Victima și încă un coleg tocmai goliseră tomberoanele. Erau în spatele mașinii de salubritate și urmau să plece, când șoferul a dat în spate cu mașina, fără să vadă că unul dintre colegi era încă acolo.

În ciuda eforturilor depuse de echipajul medical ajuns la faţa locului, bărbatul nu a putut fi salvat.

Angajatul aflat la volanul autospecialei de gunoi este cercetat penal pentru ucidere din culpă.

Incidentul este anchetat și de Inspectoratul Teritorial de Muncă.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.