EVENIMENT

Un nou protest în București: Pensionarii protestează în fața Ministerului Muncii și a Guvernului


Un nou protest în București: Pensionarii protestează în fața Ministerului Muncii și a Guvernului

PUTEREA24 | 2021-02-26 12:22

Reprezentanţii Federaţiei Naţionale "Solidaritatea" a Pensionarilor din România organizează vineri un miting de protest în faţa Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale precum şi la sediul Guvernului, nemulţumiţi de nerespectarea legii cu privire la creşterea punctului de pensie, informează Agerpres.

De asemenea, pensionarii din această federaţie protestează pentru încălcarea legii privind indexarea pensiilor cu rata de creştere a inflaţiei şi 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie.

„Ne pronunţăm ferm împotriva programului de austeritate severă introdus de noul guvern, program ce va duce la o sărăcire aspră a populaţiei în general şi a pensionarilor în special”, se menţionează în comunicatul FNSPR.

Protestul pensionarilor atrage atenţia şi asupra lipsei de implicare a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale privind primirea Federaţiei în Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstnice.

Guvernul a decis ca mărirea pensiilor să se facă abia de la 1 ianuarie 2022 când punctul de pensie va crește cu rata inflației și 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.