EXTERNE

Ambasadorul Rusiei la București, chemat la raport


Ambasadorul Rusiei la București, chemat la raport

PUTEREA24 | 2022-05-12 14:48

În urma publicării de către Ambasada Rusiei la Bucureşti pe pagina sa oficială de internet a articolului cu titlul „Despre lătratul NATO la frontierele Rusiei şi sursa principală de dezinformare a lumii”, ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a decis convocarea ambasadorului Federaţiei Ruse în România, Valery Kuzmin, la sediul Ministerului Afacerilor Externe.

Acesta din urmă avut o întrevedere cu secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota. Cu acest prilej, oficialului rus i-a fost atrasă atenţia că este inacceptabilă folosirea repetată de către misiunea rusă a unui limbaj nepotrivit, ofensator şi provocator la adresa României şi a NATO, Alianţă din care ţara noastră face parte ca urmare a deciziei sale democratic asumate.

De asemenea, „a fost reamintit şi faptul că la data de 22 aprilie 2022 MAE a transmis o Notă Verbală prin care şi-a exprimat dezacordul, în scris, în termenii cei mai fermi, cu referire la declaraţiile postate pe pagina de internet a misiunii diplomatice ruse privind războiul din Ucraina (text intitulat „Despre război şi pace în Ucraina”)”, mai arată sursa citată.

Totodată, MAE a atras atenţia asupra modului dezumanizant şi neconform cu realitatea al descrierii războiului din Ucraina, pentru care partea rusă deţine întreaga responsabilitate, şi a reiterat îndemnul la maximă reţinere în abordarea publică pe acest subiect, cu evitarea atitudinilor şi mesajelor cu caracter provocator din partea Ambasadei.

Secretarul de stat a atenţionat din nou partea rusă asupra faptului că această conduită de comunicare publică reflectă o abordare consecvent neconstructivă a relaţiei bilaterale din partea Ambasadei şi a solicitat ca mesajele publice să se menţină în limitele prevăzute de Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.