EXTERNE

CORONAVIRUS. Adunările de peste şase persoane, interzise de luni în Anglia


CORONAVIRUS. Adunările de peste şase persoane, interzise de luni în Anglia

PUTEREA24 | 2020-09-09 12:14

Adunările publice cu mai mult de șase persoane devin ilegale pe teritoriul Angliei începând de luni, în condițiile unei noi creșteri accelerate a cazurilor de infectare cu coronavirus, au anunțat autoritățile britanice.

În prezent, adunările sunt limitate la maximum 30 de persoane.

Noua dispoziţie urmează să fie detaliată miercuri de către Boris Johnson, în contextul în care Marea Britanie înregistrează o creştere puternică a contaminărilor cu noul coronavirus.

”Trebuie să acţionăm, acum, pentru a opri răspândirea viruslui”, urmează să anunţe Johnson, ale cărui servicii au difuzat înainte textul discursului pe care urmeazăsă-l susţină.

”Vom simplifica, astfel, şi vom consolida regulile cu privire la contactele sociale, pentru a le face mai simplu de înţeles şi pentru ca poliţia să poată să le pună în aplicare mai uşor”.

Aceste noi reguli nu se aplică în şcoli şi nici la locul de muncă, iar derogări ar putea fi acordate la căsătorii, funeralii şi manifestaţii sportive.

Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord sunt autonome în domeniul sănătăii publice.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.