EXTERNE

Franța, PARALIZATĂ de proteste. Zeci de mii de oameni sunt în stradă


Franța, PARALIZATĂ de proteste. Zeci de mii de oameni sunt în stradă

PUTEREA24 | 2023-01-19 16:28

Franţa este afectată, joi, de o serie de greve organizate în semn de protest faţă de reforma pensiilor, iar în Paris au fost impuse restricţii de circulaţie înaintea unor manifestaţii de amploare faţă de erodarea nivelului de trai.

Sindicatele din Franţa sunt nemulţumite de planul reformării sistemului pensiilor. În învăţământ, 65% dintre angajaţi sunt în grevă, conform postului FranceTV. De asemenea, angajaţii rafinăriilor au intrat în grevă în proporţie de 70%.

În sectorul feroviar, numeroase trenuri regionale au fost anulate, în contextul în care peste 46% dintre angajaţi sunt în grevă.

La Paris, autorităţile au instituit restricţii de circulaţie în două districte din centrul oraşului, înaintea protestelor la care sunt aşteptate sute de mii de persoane, potrivit cotidianului Le Figaro.

Mişcările de protest sunt organizate de principalele opt centrale sindicale din Franţa, fiind cea mai mare mobilizare din ultimii 13 ani.

Potrivit noilor informaţii, mitingul de la Paris a început în Piaţa Republicii, iar la Toulouse s-au adunat deja aproximativ 50.000 de persoane, informează postul BFMTV. Sunt programate proteste şi în oraşele Marsilia, Nisa, Lyon, Lille, Rennes, Bordeaux, Strasbourg, Nantes, Brest, Caen, Avignon, Metz şi La Rochelle, citează .



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.